o seară de martie
fără tristețe
nici bucurie
o seară ca o minge de cauciuc
cu care te-ai putea juca legat la ochi pe marginea drumului
ori prin curtea rece de sub propria-ți frunte
iar când ai obosi
când picioarele ți-ar deveni râme bătrâne cu oase
te-ai închide în casa cu patru pereți
cu patru puncte cardinale bolnave de inconsistență
în peretele din față ți-ai zidi moartea plină de viață
la stânga fără nici o atingere
ai auzi mieunând pisica amurgului
care să-ți sufle-ndelung peste față
la dreapta o blană de fiară nerăbdătoare
s-ar alungi peste speranțele tale de om fericit
și numai în spate pe lângă umbra-ți subțire
din care varul a fugit în zăpezi
ai presimți o cruce înduioșată
cum te-ar lua în spate și ar urca cu tine înspre acoperiș
și-n pod
printre zdrențele palide
cu care-ți pansezi zilnic existența netrebuitoare
ar adormi luând forma trupului tău
ai găsi-o acolo în zori împrăștiată pe scânduri
și ai chema paznicii
s-o arunce afară ca pe-o destrăbălată