Când cade o stea, plânge și cerul
Cu lacrimi fierbinți, ce-alungă iarna și gerul
O clipă nefastă venită din noapte
Acoperă glasul copilului ce încă se zbate,
S-ajungă din oaza ascunsă în tine
Să vadă și el, o clipă, raze ale Luminii Divine.

O frunte cu ochii ce forma abia că și-o iau
Se uită din tine spre cer, spre o stea
Ce este a lui, și a ta.
Cu cântul din tine rămas în adâncul din el
Alături de tată a fost jertă de miel.

Prin nume destinul ți-a dat și mult și puțin
C-așa este viața cu bine și chin.
Uneori, sorții de noi nici nu-i pasă
Din brațe în drum ea ne lasă
E drumul durerii parcurs în grabă de noi,
De tine, de el, de fructul din voi.

Acum când cerul plânge cu pale de vânt
Fărâme din voi, se-adună în adâncul mormânt.
Acesta-i destinul ce doarme cuminte într-o stea
Și vine pe rând, să ne mângâie să ne ducă degrabă la
ea.

10 martie 2006