Nu uita cuvintele medicului,
iubește-mă mai puțin,
un gând din zece pune-l în staniol
în fiecare zi,
caii să nu alerge la trap
doar în plimbare, la pas,
florile să nu-și arate nectarul,
doar un surâs modest și cald,
peștii să încetinească
scindarea apelor de munte,
cu aceeași acuitate vulturul să vadă,
dar să nu mai coboare de pe stâncă
pentru orice pradă,
zmeii de jucării trași din cer
și puși pe rafturi, în cămară,
din seara asta să se micșoreze
focul de tabără,
și vibrația din ultimele scrisori,
așa mi-a spus doctorul,
de azi încolo vreau să respiri și pentru mine
dar mai rar, mai încet, mai slab,
oxigenul ține mai mult, dacă ne atingem
atemporal, frunzele gemene
le punem sub sticlă pentru păstrare,
vom păși alături de florile pictate, de poveștile
rostite, vom căuta mai departe
sensuri necunoscute în culesul de lacrimi,
iar natura ne va ridica la rangul ei
de a fi nemuritori într-un așternut,
care mereu se reface.