Dureros curge noaptea prin vene străine.
Mai trec printre patimi alungând visul iar.
Cutreieră sângele adormiri de feline
și cântecul tace în somnul amar.

Se duc în amurguri corăbii de dor…
Rămân la timonă s-adun mereu clipe.
Nu vreau să mă-ntorc străin pe vreun nor
bătând din aceleasi…tăcute aripe.

Desfac secundele-n gesturi trecute.
Mă plec peste ore ca peste un veac.
Nu pot chiar de-aș vrea -
mi-s buzele mute -
să-ți spun asfințitul trecându-l prin ac,

să cos peticite de toamnă basmale,
să-ți descânt iarași pașii ce merg înapoi
prin timpul ce duce, ștergându-ne-n cale
tot praful dormind pe umerii goi

de tăceri și iubiri pierdute mereu,
de taine-adunate sub pleoape sărace,
de Nesărutări și NEcurcubeu,
când noaptea, prea des, în ploi ne desface.

Lelia Mossora
17 ian 2010