Pe malul lacului tacut,
Printre copaci si iarba deasa
Priveam cu ochii in pamant,
Priveam la chipul tau, a mea mireasa.

Te cautam pierdut in ganduri negre
Abandonat si trist deopotriva.
Alunecam si ma loveam de pietre
Ma scufundam ca o corabie-n deriva.

Vedeam o stea pe cerul argintiu
Si ma gandeam : a cui e oare?
Lumina ‘ceea pierduta in pustiu
Durerea mea, o vesnica chemare.

Ardea in mine-o flacara sleita,
Un dor marunt de-atata disperare.
N-aveam putere sa te stiu iubita
De vesnicie si de intristare.

E-n legea firii sa te faci tarana,
E timpul obosit de asteptare.
Pe fruntea mortii sta mandra o cununa
De stele putrede si greu mirositoare.

E mama mortii langa fruntea ta
Iar rubedeniile ei te inconjoara.
Si, falnic, mandra se inalta numai ea,
De-a pururea –EA, MOARTEA-falnica povara.

E veselie in ograda ei.
Se bucura, e mare sarbatoare
Ghirlande cu lumina neagra, zgomot de clopotei
Toate in cinstea ta, lumina cazatoare.

Te-au pus in capul mesei, te cinstesc
Din ochii tai se scurge-o lacrima amara
Ce fericire in zambetul grotesc
Al mortii. Ce mai seara!

Aici e noapte. Se aude vantul
La el nu vine moartea, ii e frica.
I-e teama c-o s-o zboare precum gandul,
C-o sa dispara intr-o clipa.

Dar vantul o ignora azi
Nu are chef de moarte, nici de viata…
E obosit, se plimba printre brazi
Domol, agale, plutind spre dimineata.