Prima dată ai pătruns pe fereastră
in casa mea.

Þi-ai deschis aripile,
m-ai învins,
o joacă de copii
desenam zămbete în labirintul cearceafului.

Erau niște lacrimi din cer,
pleoapa ta le scutura peste mine
ca într-o simfonie curată
cu doi fluturi încântători,
miroseam visele în ochii tăi,
îți ascultam buzele până la sânge.

Fruntea îngerului împlinea lumina din cameră
ca o diademă de raze,
te mângâiam pe frunte ca să te pot privi
în toată liniștea ta.

Te îmbrățișam
până în pământ,
cădeau sori
și se deschidea în jurul nostru un hău,
ne găseam pe o stâncă în centrul universului,
te strângeai în mine, nu te uitai în jos,
totul se prăbușea,
începuse să se subțieze lumea care ne mai rămăsese,
stăteam într-un picior
agățat de tine,
stâlp.

Ne-a fugit tot pământul de sub picioare
mi-ai pus o aripă
mi-ai arătat cum să o folosesc,
zburam îmbrățișați
privind cum galaxiile se strângeau răpuse
sub noi.