Prutule, râu ponegrit adunat din lacrimi,
Ești ca invizibil zid ce creează patimi,
Crudă soartă ai avut, de Dumnezeu dată,
Să desparți cu matca ta o țară bogată.

Ca tiran adevărat,ai complotat la greu,
Strămoșii des ai provocat, să plângă mereu,
Încercând gânduri mărețe printre cărți și flori,
Spre unire au visat subtil și cu fiori.

Te cunoșteam ca un hotar lângă un vecin,
Hotărât în mod barbar de un nedrept destin,
În minte îmi apăreai, înnegrit și rece,
Peste tine suflete,reușeau a trece.

Conștient gîndesc că timpul încă n-a venit,
Golul și tristețea doare,hatu-i de granit,
Doar Moldova hotărăște pentru acest pas,
Străbunii îi vor mulțumi, chiar dacă n-au glas.