Pământul meu, sufletul meu, dor și alean,
maci înfloriți în lan de grâu prin Bărăgan,
te port între gene o lacrimă sfântă,
în palmele mele o pasăre-ți cântă
durerea de ieri, durere pierdută-n istorii,
din brazdele tale cresc grâne de sânge și glorii.

Ferice de mine că pot să-ți sărut
Potecile sfinte ce duc spre trecut,
Un biet muritor venit să-ți culeagă
Ciulinii din taina ce timpu-o dezleagă
Și-ți lasă câmpia cu fruntea spre soare,
Pe aripi de fluturi la ea să coboare.

Pământul meu, sufletul meu, dor și alean,
leagăn de vise, scump Bărăgan,
am trupul pădure și mâinile ramuri,
un râu mi-e iubirea cu stele la geamuri,
o mare de lacrimi când știu că te doare
adâncul din care mă-nalț către soare.