Întină-n pat, pierdută-n agonia surdă ce-mi răsucește-n trup,
Creez vise senine ce înfloresc în gând.
Stau singură...e-așa de rece-n jur...
Nasul mi-a înghețat și-n așternutul cald încep să tremur.

Săgeată crudă ce trupul vrei să mi-l străpunzi,
Nu te grăbi să mă omori!
Lasă-mi aripile să mi le nalț,
Să mă ridic, ș-apoi să cad,

Să cad încet și fără ezitare,
De sus din nori în ale sale brațe.
În brațele-i ce mă cuprind când mă privește
Cu ochii cu care dorințe aprige-mpletește.

Săgetă aprigă, nu te grăbi să mă străpungi!
Privește fericirea ce mi-a apărut pe chip.
Nu te înveselește?
Când mă gândesc c-au existat momente negre,

Momente îmbibate cu suferință agonică,
Mă bucur c-au trecut și c-am scăpat și că-s în viață.
Așa că nu-nțeleg, de ce atâta grabă?...
Și ferică c-am scăpat, cu bucurie m-am întors,

Și-ntr-o fracțiune de secundă,
Nefericita a trecut...pe lângă mine.