Preludiu

Te știu frumoaso, din copilărie
Ești un monument de grații,
La 20 de ani de meserie
Te-adoră atâtea generații.

Gingașă floare diafană
Cu ochii albaștri ca și marea,
Primește scumpo, provocarea
Ca să îmi treacă supărarea.

Texte de fond
Îs epigramist mai de scandal,
Dar ție, în strofele tale,
Îmi dau singur derogare
Și-ți scriu catrenele sentimentale.

Tu nu știi " moșii de-altădat'"
Desigur nu i-ai apucat,
Nici ciocolata " ton sourir"
Și nici rahat " Hagi Bakir"

N-ai apucat o gară mică,
Nici un bazar sentimental,
Nu te născuse-și, ești prea mică
Și n-ai văzut hopa mitică.

N-ai apucat Micul Paris,
Nici ifose și fițe de salon,
Ai universul tău, un paradis
N-ai glas dogit de patefon.

N-ai rădăcini de boieroaică
Rigidă și plină de spleen,
Și nici sorginte dinainte,
Ești sănătoasă-n trup și minte.

Nu ți-a adus nimeni din ladă
Aur vechi de altădată,
Da-n universu-ți, evident
Ai continente de ...talent.

Epilog
N-ai nici urmă de horror,
Ai veselie și umor,
Umorul tău n-are supliciu
Și niciun pic de artificiu.

Umorul tău e de bon ton
Îl visezi și-n orele de somn,
E bun, c-alungă ziua abătută,
Că ziua fără zâmbet, e o zi pierdută.