iubitul meu cel ne'ntâmplat și fără nici un nume
tu intri în memoria mea ca într-un templu
rupt de prezent
asemeni păsărilor împușcate de lumini

stai nemișcat
până când fruntea ți se năruie și prinde rădăcini
apoi
te risipești în toate cele patru sensuri deodată

e frig
se simte toamna rătăcind prin sentimente
și nepereche sunt
sub apăsarea clipei ce se-apropie de noi

te caut
afară plouă
frunze
gânduri
patimi

în suflet niciodată împlinită cifra doi