din luntre aspre s-a nascut vazduhul
sa ne cuprinda pe toti, cu floare de colt
pe la gene, si odrasle pentru priviri
alene...

din luntre demult coborau clipe de speranta
insemnate cu fier rosu pe grumaz
asa cum te insemn si eu acum
cu alint pe brazdele lacrimilor secate

si omul gusta din ele cu nesat,
scurgandu-le seva fara culoare
asa cum gust si eu acum
din soapta ta intrigata

si oamenii consumau cu nesat
veacuri intregi de speranta
si le cresteau aripi
acolo unde se stiau ingeri...

insa pe pamant,iscoadele timpului
petreceau si cantau printre oseminte
asa cum imi petrec eu privirea acum
peste clipele tale...


...oare de ce nu le putem opri
intre noi doi,pentru cateva ere macar
in colivii de deja-vu-uri bizare...