De ce mă gândesc la tine
fără să vreau
eu, care-am râs atât
de pierdutul vremii în doi,
de oftatul adânc pe sub lună,
de romanțe-ngânate sub geam ?

Și iată că inventez o algebră
în care unu plus unu nu-s doi,
ci un binom
și c-au încetat să-mi placă blondele
până-n treizeci.

Să fie acesta un semn de sfârșit
al lumii acestea nebune,
deasupra căreia
zeii au început să joace…șah ?