te stâncești pe lângă mine, munte, retrase
sunt chipurile tale de viață vegetală parfumată,
incantații de nuanțe de clorofilă, clipe de flori
îmbătătoare, clipe de flori întristătoare,
polenizate de aripi rare ...

îți dezgolești mijlocul indecent, culme,
mijlocul gri de andezit la care mă uit
fără să știu dacă trebuie ocolit... pătruns
sau domolit...
dar știu că lângă tine voi odihni cu Sfarmă-piatră
și-am să-ți pătrund în vintre-încetișor,
pușcându-te cum vânătorul pușcă fiara prinsă-n
capcană...
și iartă-mă, golașă culme, că-ți zgârii frumusețea
necioplită,
căci dacă nu mă vrei, voi așterne pe pielea ta dezgolită de centura verde tatuajul reginei dace
din visele mele alexandrine, pe care o văd în chip
de licurici, ars de-ntuneric și clipind ca vântul
șuierător din stâncă... atins subit de dragoste
adâncă...