poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6686 .



Liniște
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru_Vlahuta ]

2005-06-24  |     |  Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea



Amicului meu Delavrancea
Tinere, ce-ți strângi în palme tâmplele înfierbântate,
Pe cand mintea ta, în friguri, ca o flacără se zbate,
Năbușită înlăuntru, dacă, după nopți de trudă,
Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă,
Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis,
Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris,
Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire!
În dezordinea vieții înecând a ta gândire,
Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde
Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde,
Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți,
Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți
Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ușoare,
Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare.
Fermecați de-o ciripire liniștită și dulceagă,
Adormiți de vorbe goale, cum vrei tu să-ți înțeleagă
Versul încărcat de gânduri, și cum crezi c-au să te ierte,
Când îi smulgi din pacea frazei sunătoare și deșerte?...
Nu, nu te-aștepta să-ți fie cu flori calea sămănată,
Munca de artist e crudă, și e trist-a ei răsplată.
Ars de-a pururea de setea formelor nepieritoare,
Cu dorința ta maestrul neputând să se măsoare,
Câte visuri nu-ți întuneci tu, cinstit, preot al artei,
În discurajarea tristă de-a vedea cât de departe-i
Strofa ce-ai purtat-o-n minte de cea scoasă la lumină!...
Amețit, trudit, pe mână capul greu ți se închină,
Și suspini amar de mila frumuseții care-ți moare
Zugrumată-n închisoarea vorbelor nencăpătoare.
Și dac-ai putut alege și-ntrupa vreo icoană
Din deșarta, viforoasa existenței tale goană,
Cum vrei tu ca în pervazul altor minți, altă lumină
Îmbrăcând-o, să rămâie tot icoana ta, senină?
Fiecare în îngusta-i minte, când va fi s-o prindă,
Strâmbă și mototolită, ca-ntr-un ciob prost de oglindă,
Va vedea-o-n el, pătată de-a lui proprie prostie.
A, sunt fericiți aceia căror' nu li-i dat să știe
A creării dureri sfinte, și pe care îi îmbată
Ritmul generos în care își scriu proza nesărată,
Toaca bunelor silabe, și duioasa-ncredințare
Că-nsemnați cu stemă-n frunte, ce-au scris ei e lucru
mare!
Al acestora-i triumful: vecinic fețele senine,
Drepți, înfumurați, c-un zâmbet protector privesc la tine.
Ei sunt veseli: au o gloată de naivi ca să-i admire,
Și se-ngrașă de prostie, de noroc și nesimțire.
Căci cuvintele blajine și nimicurile lor,
Dezmierdând frumos urechea, cad în gustul tuturor.
S-or găsi și pentru tine, suflet generos și mare,
Ș-încă mulți, ca să-ți arunce un cuvânt de-ncurajare.
Vei avea cinstea să intri și prin casele bogate,
Unde ți-or întinde mâna, c-o-ngrijită bunătate,
Doamne mari, cari-și vor face ochii mici ca să te vadă,
Tineri parfumați, de spirit, sclivisiți ca de paradă,
Și domni gravi, plini de afaceri, ce te-or întreba discret:
Cam ce sumă să câștige cu-a lui versuri un poet!...
Și vei sta cu ei la masă... A... dar ia aminte bine,
Că-n bonton sunt pravili grele pentr-un necioplit ca tine,
Te păzește, să nu vătămi a lor gusturi rafinate.
În discuții - orice-ar zice - lasă-i, dă-le lor dreptate.
Anecdota, calamburul - acolo fiind la preț -
Cată-le prin almanahuri, și vei trece de isteț.
Păn-atunci, neavând spirit, nu prea-ntinde vorba multă;
Nici să taci așa întruna, căci tăcerea ta-i insultă...
După masă - se-nțelege - doamnele te vor ruga,
Cu obișnuitul zâmbet, ca să le citești ceva.
Tu, mișcat de-atâta cinste, îți scoți foile îndată,
Sfiicios cătând la lumea ce-mprejurul tău stă roată,
Te închei frumos la haină și... începi. Una suspină,
Alta râde, face semne și s-apleacă spre vecină.
Conversația începe: de copii, de slugi, de rochii...
“Are hazî, șoptește gazda, spionându-te cu ochii.
“Uf, ce anost! Cine-i ăsta?î într-un colț se-ntreabă două.
“De, închipuie-ți, săracul!... de povești ne arde nouă?î
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
“A, s-a isprăvit!...î Din vorbă se-ntrerup pentr-un
moment;
Fiecare se silește să-ți arunce-un compliment:
“Inspirat ați fost de muze!... Prea frumoasă poezie!î
Nu uita c-aci se cere să roșești de modestie.
Datoria ta făcută - poți să te retragi cuminte.
Doamnele-și reiau în pace vorba lor de mai nainte.
Spune-acum dacă-ți surâde o asemenea viață,
Și de crezi că e o soartă fericită și măreață
De-a lăsa acestor oameni dreptul să te umilească!
Căci, pentr-un sărac ce simte, nu e rană sufletească
Mai grozavă decât mila rea și disprețuitoare
Cu care-l privesc bogații din deșarta lor splendoare!
Ce? Atâta timp să cauți dureroasa întrupare
A unei lumini de-o clipă ce-n viața ta răsare,
Și din haosul de gânduri s-alegi sfintele icoane,
Ca să faci frumos cu ele la boieri și la cocoane?
Dar ar fi să te cutremuri de dezgust și de rușine
Când ai ști cu ce-ngâmfare, ce de sus privesc la tine
Toți neghiobii ce-ți dau mâna socotind că-ți fac
onoare!
Și mai vii să-nfrângi disprețul nesimțirii zâmbitoare
Ș-al biletelor de bancă - cu ce-ai scris - cu ce-ai
gândit?
Cine vrei să te-nțeleagă, saltimbanc nenorocit?...
A, nu-ți tăvăli talentul prin saloanele bogate,
Unde capul nu gândește, unde inima nu bate
Decât dup-o anumită și stupidă învoială,
Unde omul i-o păpușă, și viața o spoială!
Fugi de zâmbetul fățarnic și de strângerea de mână
A acestor măști ce firea omenească o îngână...
Fugi. E-un vicleim ridicul, monoton din cale-afară;
Veșnica deșărtăciune ține capătul de sfară!
Suflet înecat de gânduri sfinte și nepieritoare,
Lasă-ți clipele vieții înțelept să se strecoare,
Răsărind de pe-a lor urme dungi neșterse de lumină;
Și de vrei să-ți deie arta mângâierea ei senină,
Ca un pustnic te închide în odaia ta săracă,
Și dorințelor deșerte poruncește-le să tacă:
Lumea ce ai fost visat-o neaflând-o nicăirea,
Caută-ți în tine însuți liniștea și fericirea.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!