Timpul potrivit
Iubea de mult in taina,
Doar pe furis el o privea
Si-n a prieteniei haina,
Se bucura macar, ca o vedea.

Parea c-o intelege
Si lacrima el i-o stergea,
Tot incercand sa nege
Iubirea pentru ea.

Stia ca l-ar fi alungat
De-ar fi aflat ce simte,
Dar o iubea cu-adevarat,
In taina, nu-n cuvinte.

Si-asa trecura ani in care,
Traia fara sa spere,
Se ofilea percum o floare,
In tainica-i durere.

Dar ea nici nu banuia,
Ca prietenul fidel
Era indragostit de ea,
Desi-l iubea si ea nitel.

Pana-ntr-o zi, cand hotarat
Sa puna capat unei suferinte,
Marturisi c-un nod in gat
Celei mai dragi dintre fiinte.

Un timp ramase muta.
S-auda de la el asa ceva?!
Parea ca nici nu-l mai asculta
Asa surprinsa cum era…

Lacrime-i curgeau fierbinti
Pe obrazul ca de ceara,
De-ar fi-nduplecat si sfinti,
Daramite-o inimioara!

Intr-un tarziu rosti, sfarsita,
Abia parca respirand:
Te iubesc, sunt fericita!
Cu glasciorul ei cel bland…

De i-ar fi spus-o alta data,
Poate ca l-ar fi refuzat,
De n-ar fi spus-o niciodata
O viata ar fi regretat.







adria
(2 februarie 2000)