poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 10447 .



Din prag...
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru_Vlahuta ]

2005-06-07  |     |  Înscris în bibliotecă de Desperate cry



O, dar e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi!
Ce cumplit îmi vânturi mintea, și cu ce-ndârjire-mi scurmi
Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îți stau în față!
Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povață.
Înțeleg, împărăția ta, cu veșnica-i odihnă,
Este singura-mi scăpare. - O să fiu acolo-n tihnă:
Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri
N-or mai răscoli cenușa rece, țintuită-n scânduri.
În sicriu dormi somn de piatră. - Nici un zgomot, nici o grijă;
Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost
schijă,
Cap de geniu, ori de vită - tot o hârcă scofâlcită,
Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită.
Ș-o să dorm, în întuneric și în liniște eternă.
N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă.
De-mi va putrezi sicriul și găteala de pe mine,
Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine.
Neastâmpărații șoareci dacă-n capul meu și-or face
Cuib, nesupărați de nimeni, vor petrece-acolo-n pace.
Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul,
Va cădea din ochii mamei, poate scutura-va vântul
Mâțișorii vrunei sălcii peste groapa mea - totuna.
Plâns de mamă, plâns de creangă... tot nimic eu nu voi ști,
Fie că-n senin ori nouri va sta soarele ori luna,
Fie că va da zăpadă, ori că iarba va-nverzi.
Însă, uite, mă-nspăimântă întunericul de veci,
Nentreruperea acestei liniști împietrite, reci:
Să nu mai revin în viață niciodată?... Niciodată?...
E grozavă vorba asta!... Limbă nemaidezghețată,
Humă, nemaiîncălzită de simțiri și de idei!
Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei.
Viforoasă mi-e viața, și deșartă, și amară.
Ce trudit mă simt sub cruda suferinților povoară!
Mi-i greu capul, ca de-o noapte petrecută-ntr-o orgie.
Parc-aș fi de-un veac pe lume... O paragină pustie...
Spulberatu-mi-s-a pâní și scrumul visurilor mele.
Ș-acum gândurile toate, ca de plumb, mi le simt grele.
Mi-a rămas inima rece și-mpietrită de durere,
Și mi-i silă de-un prieten, de-un cuvânt de mângâiere,
De-o privire ce-mi zâmbește veselă, de mine însumi.
Aș voi să nu-mi întrebe nimeni cugetul și plânsu-mi.
Ca un vânt printre ruine simt că-mi vâjie-ntre tâmple...
E-ntuneric și cenușă... Tot aștept să mi se-ntâmple
Vro nenorocire mare ca să mă mai miște-oleacă,
Să mai fulgere în noapte-mi, ca urâtul să-mi mai treacă.
Ca să mor!... Să mă întunec pe vecie?... Prea e crud.
Să nu mai gândesc nimica, nici să văd, nici să aud?
Să nu mai primesc văpaia soarelui de primăvară,
Ori să-mi răcoresc viața la un amurgit de sară,
Și s-ascult, pe gânduri, doina - trișca de la târlă,
Sau duiosul plâns al apei șopotind noaptea pe gârlă?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
A, e negrăit de lesne să-ți repezi un glonț în creier!...
Dar pe cer scânteie luna, dar în iarbă cânt-un greier,
E-o mișcare, e un farmec care-n veci nu se mai curmă...
Și când te întorci și cugeți, lung privind ce lași în urmă,
Simți că nu-i chip să te saturi, c-a trăi i-o fericire.
Primești orice suferință, dar eterna nesimțire,
Nu. - Durerea are-un capăt. - Moartea-ți zice: Niciodată.
Altă viață?...Altă lume?... i-o poveste minunată;
Însă, ca să-i dea crezare, în veci mintea-mi n-o să poată.
Eu o lacrimă de-aicea nu mi-aș da-o pentru toată.
Nesfârșita fericire din viața de apoi.
Câteva lopeți de țărnă... Rămâi țărnă și gunoi!
Bine e să știi, la moarte, că o dungă lași - un nume,
Ca-i săpat la zidul nopții, c-ai muncit să-ți scoți în lume
Din al creierului zbucium, ca pe-un diamant, ideea.
Urma-ți fi-va cunoscută pe-unde ți-ai purtat scânteia...
Ș-o scânteie-n alergare e o rază... Mângâiere !...
Dulce-i să ți-o știi la fundul vieții pline de durere.
Ah, fugiți, gânduri nebune, soli ai negrului mormânt!
Nu mă-ndur. - Pe cer sunt stele, flori și păsări pe pământ.
Ș-apoi... e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi...
Þi-i zadarnică ispita, Moarte, o, degeaba-mi scurmi
Și-mi mai vânturi mintea,-n lături, fugi cu neagra ta
povață!
Înaintea morții mele - moartea dragostei de viață.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!