Ritmul tau lacrimeaza zboruri regale,
intre caratele zilei un varf de emotie
erijat in iubire secera clipa
dar se pierde in zestrea din jale
e alb asternutul cuvintelor tale,
aproape de nuanta nuferilor ucisi devreme,
universul se mangaie cu aripi de pasare
apoi isi innopteaza sensurile prin inimi, cu zale
aproape ca plange vesnicia parasita-n decor,
templele lumii isca cand durere, cand amor,
rasturnate poezii intre linisti si soapte .

Tu, paradisul pierdut langa profetiile
despre ziguratele pasiunilor prime
imbraci vazduhul in taina si mai devreme
ca izvoarele sa ne sadeasca in lume
cuprinzi cu bratele tale visul electric
tesut in fagurii dorintelor inalte,
doar tu stii de ce plange iarba,
calcata de cea mai libera viziune
si de ce tremura frunzele cercul usor,
cum se nasc mamele insetate de dor
si unde e capatul privirii vazduh,
ce culoare are verbul a fi si unde se duce
caci tu ai raza ce tine iubirea
in echilibrul nasterii si mortii,
incrustata pe inima, acolo unde
danseaza gaurile de foc ale eternului,
jocul de aprins fiintele-n ritmuri ...