Soptesc izvoarele aur,
padurile canta trecerea lor,
un pitigoi mai umbla-n luna
si mi-au golit mintea...
Carmuiesc naufragii de seara
prin calea lactee,
mai rasare o stea ici colo
sa ne-alunge tristetile
si luna plange a soare,
fericirea asta ma doare,
caci n-am inca destula piele
sa o-ntind peste toata inima,
sa-mi poti mangaia fericirea,
sa-i simti povarnisurile calde,
sa-i gusti sarea adunata din mare.
Clopotele trag peste timp
cu clinchet de istorie,
clipele mi-se-aduna-ntre tample
si plang de emotie,
risipindu-mi destinele,
regasindu-mi perdelele
trase demult peste suflet.
...si ma trezesc adulmecand
lumina catarata intr-un varf de cires,
cu poamele plesnind de dorul inimii tale,
frumoasa mea pierduta in soare!
Rotocoale de timp vin a-mi sopti
ca nici o clipa nu este
din toata aceasta poveste
fara farmecul iubirii
alaptandu-ne respiratia.
Nici o clipa nu este
pe-a timpului poveste,
fara-a iubirii veste
nici o clipa nu este...