Într-o seară ca asta


Într-o seară ca asta
vei spune “te las”,
îmbrăcată grăbit
cu rochița în romburi.
din patul meu ți-au mai rămas
doar cîteva secunde
lipite de șolduri.


și pîn-atunci
te mai iubesc în beznă
să nu mai știe nimeni,
doar cîte-o umbră stinsă.
căldură și un gest
îți mai lipesc pe gleznă
să fie pentru iarnă
pe cînd vei trece ninsă.


din camera noastră
cu dulce întuneric
văd luna asta
care ne încurcă
privindu-ne atent
și sferic,
pe umerii goi
ea cade și urcă.


și doar atît,
te mai iubesc în beznă,
să nu mai știe nimeni
sub lumînarea stinsă,
căldură și un gest
îți mai lipesc pe gleznă
să fie pentru iarnă
pe cînd vei trece ninsă.


și mi-ai întins pe pat
apropierea ta,
îmi spui cîte ceva
din ce ai vrea să fie,
iar sub un pliu
îți stă tăcută soarta
și gura ta acum
nimeni n-o mai știe.


zadarnic azi
te mai iubesc în beznă
ca orbul rugător
o lumînare stinsă.
cîte ceva din vreme
îți suflu peste gleznă
și nu e toată arsă,
închipuire ninsă!