Cred că nu mai văd cât e ceasul și nu mai aud clanțănitul secundarului
Orele au trecut așa repede încât am pierdut noțiunea timpului,
Viitorul la care mă gândeam în trecut,
A devenit prezent și foarte tăcut.

Cred că nu mai știu cine sunt, sau cine eram odata...
M-am schimbat și înca mă schimb, mai repede ca niciodată
Și sper să rămân așa... dar știu că nu se poate
E necredibil dar inima nu o mai simt că bate.

Cred că nu am simțit niciodată asta...
Era prea repede pentru mine... deși eu eram gazda
Era inăuntrul meu, încărcata de amintiri și regrete
Dar eu nu am știut să văd dincolo de perete.

Cred că nu mai știu dacă merită să iubești,
Să te maturizezi sau mai ales să trăiești
Nedumerirea acestui fapt mă obsedează
Însă în același timp mă luminează.

Iar dimineța mă trezesc și privesc,
Prin geamul aburit, dincolo de ceață, și mă regasesc
Văd dincolo de nori și de cer, un soare invincibil
Unul din misterele lumii... este necredibil.

Tot necredibil este răsăritul pe care îl privești într-o zi de vară,
Alături de o persoană specială, și timpul zboară...
Necredibil e totul, indiferent că e rău sau bun
Tu trebuie să uiți de viitor, un viitor nebun.