O rază de soare jucăușă mi-a împletit, așa adormit cum eram, șireturile...mai întâi în trei și apoi în șase, cu memorii cu tot...mă reîntâlnisem în vis...copilul cu sclipiri și universuri adânci îmi zâmbea...hai să ne jucăm de-a viața, mi-a spus...să începem de la patru privindu-ne în ochi ca într-un fluviu fără sfârșit...mă vei găsi înălțând zmee la începutul virtuții și nu mă judeca, doar iubește-mă așa cum sunt, joacă-te cu mine fără machete...știu că sunt urât dar aș vrea să cunosc frumusețea fără devenire, s-o simt într-o fracțiune de secundă după trăire...ar fi și mai simplu să nu-i dăm nici un nume...o să-mi spui că sunt prea bătrân pentru anotimpul acesta dar privește, cocorii mei se întorc mereu...nu-i așa că și toamna are primăverile ei?
...și încă un prag își cerea trecerea cu seninătate…

Mulțumesc astăzi editorului pentru primirea pe site și tuturor sufletelor delicate venite aproape ale căror efluvii le-am perceput citindu-i, printre cuvinte și versificări, cu sufletul…