Jocul de-a cuvintele este dificil, periculos, delicat sau dur.
Există cuvinte-pietre, cuvinte-noroi, cuvinte-cuțit, cuvinte-jungher, cuvinte-sărut, cuvinte-alint, cuvinte-suspin, cuvinte-zâmbet, cuvinte-mătănii, cuvinte ... Atâtea amar de cuvinte și care, iată, le caut, se ascund și nu le pot alege nicicum.
Par a fi toate la fel, banale, seci, lipsite de esență.
Le-aș vrea fluide, maleabile și totuși nu le pot deosebi pe cele purpurii de inimi, azuriile de finaluri, sângeriile de lacrimi, pe cele negre de ochi, blondele de grâne, mlădiile de mijloc, pe cele moarte de obișnuințe, clinchet de scâncet, sclipirea de minte, greșeala de iertare... Le simt gustul dar nu le pot despărți. Le plimb între cerul gurii și creier, le rog să-mi dea ascultare. Degeaba.
Iată încerc să mă așez cu burta pe ele. Și tot rătăcesc, tot se mai bulucesc în gânduri, nu se lasă alese, nu se lasă culese. Afurisitele astea de cuvinte...
Aș vrea să-ți scriu romane întregi, născute din cuvinte niciodată rostite, niciodată gândite, niciodată închipuite, din cuvinte neîncepute pe care să le înțelegi numai tu, de care să te bucuri numai tu...