trebuie sa fie miezul noptii, si trebuie sa fie sambata.
luminile trebuie sa te alinte vioi la inceputul si la capatul ochilor. poate chiar mai adanc.
fumul trebuie sa te mangaie duios pe sira spinarii si pe umerii goi.
neaparat goi.
muzica trebuie sa svacneasca in ritmul unui ceas absurd.
adica a inimii.

si trebuie sa intorci capul languros si zambitor. si trebuie sa vezi acel strain dansand cu o staina.
aproape.
fericiti.

atunci simti durerea singuratatii in haosul vietii.
durerea fiecarui fir de nisip ce nu mai e ajuns de atingerea cruda a marii.
adierea trista a plantelor din casa ce privesc vantul prin geam.
durerea haosului transormat in inchisoare.

si poate, o data, strainul acela nu a fost strain.
si poate, o data, marea mai macera nisipul.
si poate, o data, frunzele mai paraseau pomul in imbratisarea vantul.
si poate, o data.

atunci luminile, fumul si muzica devin straine.
atunci ramane numai somnul sa-ti alunga moartea.
hibernare a sufletului.