e spartă oglinda în care mă priveam-
căutându-te.

numai în ea
puteam trece dincolo
de real
regăsindu-te pe de-a-ntregul.
(-tu erai atât de departe!…).

în ochii mei- lumina ta, urându-mi binețe.
în mâinile mele- oboseala aspră a zilei tale de muncă,
pe buzele mele- aroma cafelei 3 in 1, care nu mi-a plăcut niciodată,
pe umeri – apăsarea grijilor tale pentru ziua de mâine,
deasupra capului- visul tău buimac de azi-noapte,
pe frunte - cuta aceea adâncă, pe care o sărutam câteodată...

cineva a aruncat cu piatra-n oglindă:
-cioburi pe jos,
tu risipit in mii de fațete-

ce singură sunt!
are cineva să-mi dea împrumut
o altfel de oglindă?