Merg pe acoperisuri de ceva vreme incoace. Sub un cer albastru ca ochii tai minunati,ca ochii tai de mare,de metal topit,de zbucium, merg pe nisipuri miscatoare.
Si blestemata sa fiu daca nu e atat de placuta sinuciderea asta lenta pe care o incerc.Ce-o fi in jocul asta copilaresc de nu-mi pot lua gandul de la tine?
Mi-e teama ca am inceput sa nu-mi mai simt genunchii,desi imi promisesem sa alunec numai pana la glezne.Si macar daca am aluneca amandoi...as vrea sa te pot face sa-mi spui tot. "Sau sa nu-mi spui nimic si toate gandurile mele sa dea din cap ca asa e!" Mai canta-mi...
Ma dor pleoapele daca vreau clipesc si colturile buzelor s-au lasat in jos ca la copii tristi cand m-am privit in oglinda. As vrea sa te vad mai des,fiindca privirea ta ma face mai frumoasa.
Privirea ta albastra,pe sub nepasarea careia merg pe acoperisuri...