Tot mai des aud, în conversațiile de politețe sau plictiseală servite cu o cafeluța sau o ciocolată cu mult zahăr, cuvintele: „Am văzut într-un documentar...”. După care urmaeză o afirmație șocanto-interesantă care dărâmă tot ce se numeau cunoștințe generale până în momentul respectiv. Urmând ca ideea sau afirmația să fie dezbătută de cei de față și, în funcție de cât de șocantă este aceasta, se ajunge la una din concluziile: „cine știe...”, „adevărul e la mijloc...” sau „nu vom ști niciodată...”. Recunosc, îmi face plăcere să asist la acest tip de conversații și uneori să mă implic, atunci când nu sunt două tabere bine conturate. Iar dacă nu sunt, se formează imediat, deoarece, ca și în cazul bârfelor, sunt cu atât mai interesante cu cât sunt dezbătute. (cam ăsta e tot farmecul) Gândiți-vă cât de seacă ar fi o „conversație” în care participanții își pun alternativ pe masă cunoștințele acumulate în urma vizionării unor documentare...
Cuvântul cheie aici este verbul, „văzut”. Oamenilor le place ideea de a acumula cunoștințe generale din statul în fund pe canapea cu ochii lipiți de sticla tembelizorului, te scutește de de efortul fizic de a ridica o carte. Această activitate funcționează pe un principiul asemănător cu cel al vânzării de produse de teleshopping: de ce să îți cumperi un aspirator obișnuit, când poți să dai aceeași sumă pe un aspirator cu baterii, care merge cam 10 minute, după care moare subit? De ce să te chinui să citești o carte de istorie când poți vedea un filmuleț cu tancuri și avioane? Cam asa e și cu bruma de cultură generală, te ține cam cât emisiunea. Uneori mai înregistrezi câteva informații interesante, care te gandești să le spui prietenilor, să îi dai pe spate cu nivelul tău de cunoștințe. Apropo de acest lucru... acum ceva timp, am întâlnit o carte foarte interesantă, nu mai țin minte numele sau autorul, dar motto-ul ei era: cum să pari deștept atunci când esti în compania unor persone superioare intelectual...( adică îți zice pe fată că: „dacă cumperi această carte recunoști că ești un incult și un parvenit...) Ce idee! Cum să nu prindă la public o asemenea capodoperă, care practic îți da pe tavă câteva enunțuri ce te vor face să pari mai deștept decât ești!
E clar, tot ce mai ai nevoie acum e o memorie bună care să te ajute să ții minte, dacă nu toată cartea, măcar câteva replici referitoare la subiectele cele mai întâlnite în înalta societate. Toate bune și frumoase... dar situația nu e atât de roz pe cât pare, deoarece, pentru a avea o memorie bună, aceasta trebuie exersată constant, iar cum principala, și cea mai sigura metodă de a-ți exersa memoria este cititul...( got my drift?...)...nu prea are cum să îți reusească schma.
E impresionant cât de populare și bine-primite de public sunt documentarele. Din moment ce sunt cel puțin trei canale în orice abonament de bază a unei rețele de cablu tv, ce difuzezază 24 de ore din 24 emisiuni de agest gen, realizăm că este vorba de o adevarată industrie, și una profitabilă. Fruntaș în această industrie este Discovery, urmat de National Geografic și Explorer. Și românii au o tentativă de a pătrunde în acest segment, se numește experimentul: TVR Cultural. A început cu ideea de a crea un post de televiziune ce va difuza informații culturale și documentare, post ce va contribui, cel puțin teoretic, la culturalizarea unui neam de încuiați la minte. Nu a fost așa. Cum să concurezi cu celebrele filme lacrimogene de pe Acasă , cu emisiunile de divertisment create de Media Pro Pictures sau cu emisiunile cu și despre fotbal? (bizar... într-o țară în care singurul sport la care sigur nu excelăm este fotbalul, acesta ocupă de câteva ori mai mult loc în ziare și pe tv decât toate celelalte la un loc) Unii zic că este un esec, că nu-l poți forța pe românaș să se uite la un filmuleț de 30 de minuțele, decât dacă ocupă un loc între două emisiuni care chiar fac audiența. Cred că e bine așa: cei interesați vor urmări Cultural.
Atunci...cum se face audiența? Urmând exemplul Dscovery: te adresezi unui public devotat și unor anumite subiecte, cele tip: „senzațional!”, cum ar fi: alte detalii despre Al Doilea Război Mondial, emisiuni cu experimente științifice sau care își propun să înlature negura din jurul mitruilor (toate se termina cu aproximativ aceeasi idee: „cine știe...?!...poate nu v-om găsi niciodată răspunsul la aceste întrebări...” ...așteptăm alte re-interpretari la aceleasi mituri...). Cred că subiectele ce intrigă cel mai mult sunt cele legate de Războiul Rece și Al Doilea Război Mondial. Îmi imaginez cum stau bătrâneii pe fotoliu și se întreabă, de câteva decenii încoace: „Cum de s-a ajuns la asta?”. Nimeni nu le dă răspunsuri, doar le prezintă un „adevar” filtrat prin prisma scriitorilor din tabăra învingătorilor . Oare v-om reusi, noi românii, să captivăm atenția bătrâneilor la fel de mult, precum reușesc vest-europenii și nord-americanii?
Deși este o industrie ce are la bază un principiu nobil, documentarele tv nu trebuie văzute ca principalul mjloc de îmbogățire a culturii generale, ci, mai degrabă, ca pe un aperitiv, să îți trezească pofta de cunoaștere.