poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2232 .



Cu gîndul la zarzăre murate
personale [ Gânduri ]
E-mail trimis de Misa Kubota, clienților unui obscur restaurant

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Delaepicentru ]

2006-08-25  |     | 



Cînd mi-e nițel foame, dau fuga la supermarket. În ultimul timp, s-au înmulțit felurile de bulzi de orez din galantar. Sunt ba, înveliți în nori, deliciosul și foșnitorul pergament de alge uscate, ba cu umplutură de legume. E un mister, dar mîna mi se lungește drept spre bulzul cu zarzăre murate. Să fie de la zăduf? Să fie de la vîrstă?
Se spune că zarzărele murate au efect bactericid, purifică sîngele, activează corpul. Se mai spune că ajută la alungarea toropelii de vară.
Ah, n-am greșit alegerea!, îmi zisei înviorată și cu burta plină. Dimineața, cînd mama îmi punea bulz cu zarzăre murate în pachetul pentru școală, întotdeauna strîmbam din nas. Nu-mi plac zarzărele murate! - protestam gălăgios. Într-o bună zi, mi-aduc aminte că tata s-a înfuriat: “Termină cu sclifoselile!” Un timp n-am înțeles de ce s-a înfierbîntat tata așa, dintr-odată. Chiar și-acum îmi stă pirogravat în urechi tonul vocii lui.

Vara, ca în fiecare an, amintirea razboiului. La scurt timp după explozia atomică, un batrîn, ținînd în mînă un borcan cu zarzăre murate, pășea printre cei doborîți de radiații. Celor ce încă mai suflau, le îndesa în gură cîte o zarzără. Veni și rîndul unei batrîne ce zăcea într-o grădină de bostani. Povestea batrîna că a morfolit-o trei zile și trei nopți. S-a zvonit că moșul cu zarzăre și-a dat duhul puțin după război. “În prăpădul acela, o zarzără, numai cu o zarzără am căpătat nădejdea să trăiesc. Iar gustul, ah!, nu pot spune cît m-a îndatorat!” Așa povestea bătrîna, cu palmele aduse a rugăciune, cu privirea îndreptată către o vară ce părea tare departe.

Leit mie, fiul meu zice scuturîndu-se: "Uăh, ce acră-i!" Întorc capul. Îmi umblă în minte chipul tatălui meu... E încă crud. N-are decît trei ani. Cîndva, o să-i arăt de ce nu trebuie să fie mofturos. Cum îmi făcea mama pachețelul, așa o să-i pun și eu zarzăre murate în bulz.

Cină de vară fierbinte, fierbinte...




------------------
Notă către editori
Am căutat să înlocuiesc cu neaoșisme, termenii greu traductibili, a căror explicare ar fi cerut un spațiu cel puțin egal cu cel al textului.
Presupun că pentru un aparent dezacord gramatical, ce implica termenul "nori", mi-ați refuzat versiunea precedentă. Găsiți explicațiile mai jos.

Nori (pronunțat bi-silabic) este o algă cu aspect de mușchi. Ideogramele (海苔)chiar asta sugerează: mușchi de mare. Alga, impregnată cu hidrolizate proteice, compactată și uscată sub forma unui pergament translucid, crocant, puternic higroscop, de culoare, de la verde închis, pînă aproape de negru, se numește în mod curent tot nori, cu varante: yaki nori, aji tsuke nori, aji nori, kizami nori, momi nori, ao nori etc.
Bulz de orez nu este altul decît onigiri care, tradus direct, ar fi de-a dreptul ilar: prea-cinstita-strîngere-în-pumn.
Zarzăre murate este echivalentul japonezului ume boshi - ume uscate. Care de fapt nu sunt uscate, ci conservate cu sare, colorate în roșu și aromatizate cu shiso, o plantă aromatică, bogată în antocianine, plantă al cărei miros este din aceeași categorie, a aromelor migdalate, ca majoritatea principiilor aromați din rozacee, familie al cărei membru este și ume. În fapt, fructul este o drupă cu aspect de caisă, sîmbure ca de piersică și acră ca o corcodușă, datorită conținutului mare în acizi organici, în special malic și citric.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!