Galben este focul mării,totul se stinge in culori depresive...
somnul îmi este un moft,
lenea îmi putrezește in oase...
la primele licăriri ale dimineții mă gândesc la iubire ca la o boala cu care m-am născut și care mă va răpune într-un final...
O strâng pe ea în brațe,iar ea îmi răspunde cu o mângâiere "reflex".
...camera e goală,parfumul ei îmi înebunește simțurile,pretutindeni pregnează mirosul ei:pe mâini,pe haine,în aer...până și gândurile poartă-n plăsmuirile lor arome de flori exotice.
Sunt curios:care este mireasma nebuniei?
Sigurătatea,oare ce parfum poartă?
Frica,da frica...știu că miroase a pi--t!
În minte îmi răsună glasu-i vesel,cu o tenta cinică,vorbele:dar unde ai fost?
un joc infantil,cuvinte spuse pentru a rupe monotonia,răgaz să ne căutăm ideile,ac ce perforează aerul serios pe care începem să-l inhalăm cu o silă mascată de zâmbete cretine...
zâmbetul,dulce paravan al prostiei noastre;
Unde ai fost?e întrebarea obsesivă cu care mi-a rămas iubirea în minte...
Mâine,o altă zi ,aceeasi plictiseala;mi-e dor de muște,de bazâitul lor spurcat,tânjesc după o puternică durere de cap,mi-e dor de suferința,arde în mine setea de a fi bolnav...
Suferința fizică e cel mai bun medicament pentru dragoste,foamea e cel mai bun leac pentru toate,timpul e cea mai cruntă durere,exista doua tipuri de boli în privința timpului:"hipertimp" și "hipotimp",eu sufăr de amândouă.