poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1463 .



Jurnal
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Poupette ]

2008-03-17  |     | 



Vântul ăsta proaspăt îmi amintește de primăverile trecute, când toate se învârteau într-un mare vis și culegeam zâmbete după stradă. Amorțeala lunilor ce-au trecut seci încă mă mai ține în coaja ei chitinoasă. Vreau să ies dar încă mai am câte un membru blocat pe la crăpături. Vreau să ies să respir căci înăuntru mi se termină aerul.
Mă gândeam la liniște și la cât de plăcut e să-i simți secundele vărsându-se asupra ta. Nu mai există alți timpi, altă casă, alt loc unde ai vrea să-ți prăvălești oasele. Șirul acela continuu de mișcări familiare, anticiparea vorbelor, parfumul pe care îl regăsești mereu la fel și știi că ai ajuns, gustul tuturor culorilor și acordurilor din lume, sunetul serii care se lasă pe după geamuri. Și oriunde te-ai duce, oricât de prost s-ar încheia ziua, liniștea aia îți alină orice pas, orice încruntare, orice zgârietură.
Am pășit prin Cișmigiu și am recunoscut aleile alea de demult, terasele cu oamenii lor zâmbitori, băncile împrăștiate de-a lungul peticelor verzi. Și-am început să vorbesc despre viață și despre vară, despre geaca de pe mine și cum îmi stă bine în roșu. Am băut suc și mi-am adus aminte de serile din clasa a IX-a când, vărsată pe un scaun de la o terasă, dădeam pe gât sticle după sticle de Fanta și Cola, în așteptarea unui ceva ce întârzia să mai apară. Soarele devenise rece și aveam chef să merg acasă. Mi se părea că nu mai am despre ce să vorbesc, că fiecare discuție se îndrepta spre un singur, simplu punct pe care-l îndepărtam cu degetul de luni de zile. Aș fi vrut să nu-mi sune telefonul, de messenger nu aveam chef iar muzica ar fi fost un chin în plus în urechile mele.
Ne-am ridicat de la masă și am pornit spre metrou. Răcoarea se transformase într-un frig teribil, geanta din spatele meu în bolovan, străzile cu oameni într-o umbră vâscoasă de care mi se lipeau tălpile cizmelor. Apoi s-au derulat stațiile și fiecare persoană de lângă mine părea o bombă ce stă să explodeze, împrăștiindu-mă pe pereții vagonului. Acasă mă aștepta cuminte camera, toate lucrurile împrăștiate ca în oricare altă zi, scrumiera ce trebuia golită, pachetul de țigări pe care mi-l uitasem acasă. Și seara, și perna, și-am închis ochii de parcă toate erau la locul lor și ar fi fost liniște.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!