Dupa ce-am ratacit printre voi plin de uimire de-atat mine, ma-ntorc cu cateva amintiri frumoase, pasind sec de senin in pustiul fiintei mele, pe coaja racita, de furtuni desarte, a vulcanului abia amortit.
Vin cu ploaia lacrimilor mele, aruncate cu sete spre cer cadva si, rodul lor, flori de piatra, le tin pe brate cascade incremenite de dor, crescute din corpul padure de sare.
Mai am si cateva luciri in ochi, amnari ciobiti, pastrate cu grija pentru pentru clipa ce-ar putea fi a revederii, pentru nopti magice de iubire pierduta si cat sa pot spune ca da, v-am cunoscut.
Vin de unde curcubeul este, usor pe vantul pala, cat sa va mangai ochii de ceara, de pe fetele voastre uitate intr-un trecut ce ma recunoaste.
De la o privire distanta in carne si oase, am ajuns la mai putin de-un gand agonizand dupa umbre.