De aici, din sihăstria mea care rimează cu pescăria dumnealui...
Am întreținut o corespondență cu regretatul Ioan Mircea Popovici (2 martie 1947 - 6 iulie 2025) și, cum mereu am fost sinceră, spun deschis că mă nedumirea și nu prea îmi plăcea tonul lui pișicher și jucăuș sau hâtru, faptul că lua în glumă totul, necazurile, sărăcia și mi se adresa ca unei nebune, nu îndrăznea poate să îmi scrie normal, să mi se adreseze normal.

Poate că omul avea motivele lui, eu am greșit că nu am prețuit darul lăsat mie de Dumnezeu. Mă căiesc, îmi cer iertare, dar vă explic că nu mi-a plăcut fiindcă eu însămi fusesem toată viața tratată ca și cum eram ceva rău sau nebună, fără să fi fost ceva rău. Mulți ani am avut răbdare îngerească până când s-a umplut paharul. La început i-am răspuns de multe ori, dar niciodată nu am intrat în dansul lui, i-am răspuns totuși bucuroasă că îmi scrie, dar i-am răspuns normal mereu (în afară de câteva dăți totuși), sperând că și el va schimba registrul. Dar nu a fost așa și el a continuat să îmi scrie și după ce eu nu i-am mai răspuns deloc... iată una din rarele greșeli din viața mea. Și nimeni altcineva nu mi-a scris... Poate era un om singur și cu sufletul bun, poate era sincer și un nebun inofensiv – dar, în ultimă instanță, de fapt nu am greșit, nu i-am interzis să îmi scrie, l-am lăsat doar fără niciun răspuns căci era o dezordine supranaturală, la fel precum colajele lui cu poze de la Pescărie.

Poate că acest om avea și o latură normală, mai puțin lirică și pusă pe șotii, după cum chiar el mărturisea mai jos despre motanul Picasso (un alter ego posibil) și poate că avea sentimente frumoase. Notez mai jos câteva din mesajele lui față de mine, dintre cele mai luminoase, mai frumoase:

Diptic de mulţumire
Ca două braţe ale Y-ului
Deschise la maxim

Pentru îmbrăţişare
Aşa suntem facem noi aceştia
Oamenii de lângă mare

Domnul Y-grec devine un T

Prima literă din Tomis

Ceea ce-i un semn încurajator
Aici, în arhipelagul RodAdoR
În ziua internaţională a încurajării

Era o vreme a tinereţii
când cercuri de foc îmi încingeau tâmplele
unde ziceam da
în acel atunci
încolţea un nu
şi invers
este evident că
după atâta drum
Marginea Infinitului înseamnă Acum...

(4 martie 2022)

Mulţumesc. Am primit. Vorba aceea: "Bate şi ţi se va deschide"
De vorba aceasta m[ ocup un pic. Merită. Multe din viaţa omului se leagă de vorba aceasta...

Bate şi ţi se va deschide
(Momentul cheie)

Care "doar atât"? Să faci Voia lui Dumezeu este puţin lucru?
La chesta asta am ucenicit eu la Isihie ani buni
Şi tot am mai călcat în străchini


Merită sa stai de vorba cu cineva, oricât de strain ar fi de tine
Întotdeauna este loc de un bine, de mai bine si de altceva
Azi m-am trezit cu sentimental că-i Duminică
Şi-mi făceam reproşuri că am postat pe facebook
Şi n-am pus la sfârşitul postării „trimiterile din calendar”
Când am dat de mesajul tău am simţit că e jar
Instant, mi-am dat seama că am câştigat o zi
Motiv pentru care m-am pus să citesc toate semnele
Care aici, la Pescărie, regula este că
Toate semnele sunt de bine…

Sunt atâtea de făcut! Iată-mă-s în faţa mării
Cu gluga cu care sunt şi acum, trăgând un fum din pipă
Şi întrebându-L pe Sfântul Petru: ce facem noi acum?


Continuăm ce-am început ieri
Şi asta facem. Totul la vedere
În joc triplu dintre pagina mea de facebook
Scara fără nume şi Atelierul de pictură

Atelierul meu de pictură este în Casa de la Pescărie
Ridicată în Insula de Mâine, acolo unde
Stăpân este un câine, prieten cu motanul Picasso
Pus pe şotii şi pe mişto...

Mi-e dor de-nceputul poveştii
cu Dorra venită la noi pe scară
oprită la pragul uşii noastre
de la etajul întâi
uşă pe care scria
Bate şi ţi se va deschide

Norocul meu în îngeri ce cresc în mine clipa
Acolo unde visul atinge cu aripa
O coardă-n care Tympul e-un peisaj deschis
De amintirea vie ce duce-n Paradis

(5 martie 2022)

A murit un om, un om care acum 3 ani îl întreba pe Sfântul Petru ce facem noi acum. L-am prețuit, dar nu l-am înțeles. Răspund și eu: continuăm ce-am început ieri. Parte din lumina lumii este și cu el și cu noi. Atunci s-a trezit cu sentimentul că-i Duminică, exact ca Acum... pare prea mare coincidența și totuși scrisorile lui le-am păstrat în mail, așa erau.