în tricepsurali acidul lactic îşi face de cap.
- hai că mai poţi! se uită la ceas. ora de marş
se încheie acuşica. coteşte. în piaţetă banca
lui e liberă, dacă nu se aşează cumva băbuţa
cu mâţa-n braţe.
iuţeşte pasul de-a dreptul prin iarbă şi-ajunge primul.
se aşează scoţând sacoul şi-l pune alături.
alertă degeaba. era aşteptată de-o altă babă
la trei bănci mai departe.

soarele-l bate în spate numai bun pentru spondiloza
cervicală. ioc vânt. păsări şi flori, o zi de
mai mare dragul. să-nceapă ritualul...
din buzunarul sacoului scoate punguţa cu trei
miezuri de felii de pâine. în faţă, pe alee o
dislocată pavelă. se poziţionează astfel ca
umbra capului s-acopere gaura.
fărâmiţează un miez, ţinteşte la gaură şi aruncă.
unele se duc pe de lături, altele-n ţintă.
chemaţi parcă, vin porumbei, stăncuţe şi vrăbii
în bucuria neaşteptatului ospăţ.

- luaţi şi mâncaţi pâinea care v-o dau.
fărâmiţează şi restul şi-aruncă: -aşa,aşa,
ciuguliţi-mi umbra dragilor...
umbra se micşorează până la gaura din cap
unde e încă năvală pentru câteva clipe apoi rămâne goală.
- atât am putut să vă dau... se ridică. ele-şi
iau zborul.

îşi pune sacoul pe umeri şi pleacă domol cu
mâinile la spate gândind: - voi zbura şi eu
într-o zi lăsându-mi doar umbra pe pământ,
o umbră cu capul spart de cuvintele scrise,
firimituri din fosta-mi existenţă, ciugulite
poate măcar de-ai mei nepoţi...

e mare foială în faţa primăriei. urbea se pregăteşte
pentru sărbătorile ei şi el se pierde anonim în mulţime...