când mă apucă oftica, îți scriu,

nu știu cum de ție îți iese,

mie nu,

stau cu degetele băgate-n priză, beau electroliți să mă electrocutez și tot nu mă electrocutez,

mă arunc în ploaie, sub fulger,

nici fulgerul nu vrea să mă trăsnească,

mă ia în brațe și mă sărută, iar priza e geloasă,

nu mai știu demult ce e dragostea din vorbe,

o altă cărare pe care rătăcim până ajungem la casa din hansel & gretel,

creierul, un cuptor pe care nu-l pot aprinde c-o bucățică de vată muiată-n vodcă,

iobagii pe care i-am cumpărat sunt ca la cicikov,

stau liniștită,

adevărul crud nimeni nu-l spune,

la ce bun să-l știi, oricum totul este așa cum este și va fi în vecii vecilor,

Amin:

dragostea e o pedeapsă, dată pentru că nu credem în Dumnezeu,

și nu-l înțelegem

și-l spurcăm pe toate părțile,

pe deasupra îl bănuim de moarte,

Dumnezeu e hâtru (ca și naiba): - găsesc eu o metodă, dau ciuma (de iubire)-n voi, de nu vă mai vedeți,

nu știu unde-mi sunt unghiile, oasele,

îmi tai inima ca o mămăligă, cu ața, n-am vedenii,

înăuntrul meu nu crește nimic,

demult, nici fum nu mai iese, mi s-au topit degetele, posibil de la (global warming) mi-au rămas două cioturi, agăț ciorile,

fac tarankă,

pe când tu mai ai putere să speli tigăi eu nu mai am putere nici să le dau la câini

să le lingă,

le înăduș în saci de plastic până își dau sufletul, după le-arunc la groapa de gunoi în speranța că vor putrezi, într-o bună zi, iar noi ne vom naște din nou, psilocybin, să ne putem băga în creierul lui Dumnezeu, să-i băgăm mințile la loc,

în schimb mi se primește când spăl suflete moarte, așa cum ție ți se primește când speli ciorapii de gută, sau alte ciudățenii