atunci când lucrurile dispar în prezența
unui bibelou
cu data nașterii
faptul că adevărul mă face să plâng
nu-mi inspiră nimic
 
atunci când trebuie să curăț soba
sărut pereții  în culoarea pământului
pun lemne
și lumea fraților grimm
cucerește orice femeie care și-ar călca pe inimă
pentru mine
și iubirea ce nu se mai satură
 
atunci când mama se ceartă cu dumnezeu iar
eu greșesc
poezia care în fiecare vers își cere iertare
 
atunci când nu mă pot stăpâni să nu amețesc
de vinul parfumat din cuvintele ce îmi vin
pe limbă
precum femeile pe care un om rău intenționat mi le scoate în cale
și pe care le stăpânesc
cu prefăcută grijă și dorința de a nu-mi aduce aminte
 
atunci când îmi strig neputința de a mă îndrăgosti
la infinit
de trupul meu care se împarte ascunșilor sâni
și dacă toate femeile care mă dor
 
scriu să mă tratez împotriva uitării
și nu am aur
și nu am pe cine să urăsc 
și nu am pe cine ierta
 
ridic privirea spre turnul eiffel
niciun semn
de parcă nimeni nu mai trece pe podul săracilor
iar dragostea și-a târât stâlpul și pentru unul ca mine
îmi strig libertatea
îmi strig sufletul
cu ultimele clipe de luciditate trupul refuză
să-mi adauge zile
 
mă sfârșesc cu gândul că dragostea va ține de cald
că ce scriu va fi cândva la îndemâna iubirii
în timp ce privesc
din ce în ce mai neputincioasă
fâșia de cer dintre blocuri