eu, când am citit “legendele olimpului”, am revenit la viață (știți, v-am povestit, c-am murit de câteva ori) adică, m-am prins de marginile acvariului și-am pășit pe iarba crudă, în luna lu’ mai.

asta știu acum, când vă spui. atunci simțeam o amețeală despre care am aflat, mai apoi, că-i viața.

mai apoi, când am dus cu mine, cele două volume, scrise de Mitru, la țară; aveam obiceiul să citesc iar și iar, aceleași cărți. nu. nu din prostie. doar pe alea le aveam. că nici omu’ sănătos nu mănâncă numa’ mămăligă toată săptămâna fiindcă-i place.

și-a apucat tataie la ele. și le-a citit. și când a fost gata vacanța mi-a zis să i le las și i le-am lăsat. vara ailaltă tataie citea din cărțile alea. iar.

om cu viața lui, de trudă, descoperise lumea zeilor și-l fascina.

privindu-l, am văzut de câte ori murise omul în viața lui și-am mai înțeles că m-au dezlegat, că-i rândul meu.