- se făcea de parcă eram îmbrăcați în zdrențele viețuirii,
flamanzi și frânți, când de durere, când de bucurie,
atât de flămânzi
încât am început să mustuim sângele, ne zgârăiam limbile cu smocuri de paie,
curățam nepătrunsul cum ai fi curățat arsura de pe fundul unui ceaun,

- se mai făcea, eram înconjurați de ruguri,
limbile flăcărilor ne-atingeau de parcă gustau sare roză, cum o fac oile iarna,
în ochi ardeau căpițe de fîn, oamenii, dădeau din mână în mână găleți cu apă,
păsări albe beau sânge din buze,

- apoi, limbile de foc fugeau pe ape, se-nhămau la ochii mei,
loveau în ei cu șuierat de bici; strigăte, urlete, plânsete, râsete de copii,
nechezat de cai,
până ne trezeam zidiți în două maluri ce se lăsau la fundul unei ape.