poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1646 .



Securistul-literat
personale [ ]
Pamflet

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ledzeppelin ]

2014-01-05  |     | 



De ceva vreme, de când mă tot preumblu, desigur virtual, pe site-urile de literatură, am avut ghinionul sau norocul, nici nu știu cum să-l numesc, să dau nas în nas (evident, metaforic) cu un dâmbovițean sadea care se închipuie criticul literar fără seamăn, strașnicul păzitor al limbii strămoșești și marele exeget al literaturii de pretutindeni!
În naivitatea mea incorigibilă am crezut că voi întâlni numai și numai oameni avizi de a discuta pertinent și cu ponderată pasiune despre creații literare (ale noastre sau de-aiurea) filozofie, arte și altele asemenea. Fiind mai nou pe aceste meleaguri cu iz de siliciu, un timp mi-am văzut sfios de treaba mea.
Toate bune și frumoase până în ziua fatidică în care descopăr că cetățeanul cu pricina, într-o cavalcadă mistico-proletară, cu accente ce-mi aduc în memorie limbajul securiștilor zugrăviți de Marin Preda în „Cel mai iubit dintre pământeni”, îi punea la zid pe bieții confrați virtuali ce-au avut îndrăzneala să-și posteze oarece creații, deloc pe gustul împielițatului! Foarte bine, vor spune unii, calitatea trebuie trecută prin filtrul exigenței! Cu toate că sunt adeptul zicerii lui Ion Heliade-Rădulescu, „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”, pot fi de acord și cu o doză de exigență, însă cu o singură condiție: ca „vorbele croșetate” pe ecranul LCD-ului să fie la locul lor, adică decente, deloc jignitoare și, cel mai important, să vizeze textul, subiectul în sine și nu doar pe autorul acestuia. Cum spun, securistul-literat cu nume de floare, pardon, de copac (probabil pseudonim), îi făcea albie de porci pe sărmanii ce au avut tupeul de a nu scrie perfect! Ca să nu pomenesc cum i-a tăvălit pe aceia care, vai de ei, au mai și comis greșeli gramaticale, din neatenție sau din neștiință!
Mă întreb ce s-ar fi putut întâmpla dacă „teatrul de operațiuni” n-ar fi fost cu totul și cu totul virtual, ci o cameră anume în care toate personajele ar fi respirat cot la cot aerul stătut din ea și insultele cerberului nostru! Imaginația mă poartă mai departe și pot vedea cu ochii minții jugulara umflată a neasemuitului critic literar, fața-i tumefiată de mânie, ba chiar și scatoalcele împărțite de acesta cu dărnicie nenorociților scriitori! Viziunea poate fi și mai neagră dacă episodul s-ar fi derulat nu numai într-un spațiu real, ci și în vremurile de tristă amintire când, temnicerul-erudit cu stele sovietice pe epoleții uniformei sale impecabile, le-ar fi îndreptat conștiincios spinările cu bastonul său lustruit! Să te ții atunci, literatură cu năbădăi, dar, de la o zi la alta, ori mai bine spus, de la o ședință la alta, din ce în ce mai bună și tinzând să atingă perfecțiunea impusă de omul cu condei de cauciuc patentat la „școala” lui Drăghici!
Mă enervează atitudinea lui de mărunt torționar, dar continui să tac. Până într-o zi când, mă împinge ăla negru și urât să-i trimit o săgeată, replică la un comentariu destul de violent adresat unui confrate mai tânăr și mai timid într-ale poeziei, săgeată ce-i zgârâie delicat mărul așezat într-un echilibru precar pe scăfârlia umflată de inteligență! Degrabă se-nfurie curcanul și mă ciugulește de picioare, dar am avut noroc, totuși. Pesemne, se vlăguise compostându-i pe alții înaintea mea și nu l-am mai prins în plenitudinea forțelor sale ce-mi amintesc de Goliat!
Nu mă potolesc și, cu inconștiența care mă caracterizează deseori, dau aceluiași poet încurajări privind o poezie pe care, după cum a recunoscut mai târziu însuși autorul, o scrisese în grabă și n-o periase îndeajuns. Așa-mi trebuie! Mă prinde din nou fundașul dinamovist și mă faultează din lateral prin alunecare, încercând să mă intimideze. Faultul este de cartonaș galben, dar cine să i-l arate? Arbitrul, prezent numai în imaginația mea, nu a văzut infracțiunea preocupat fiind să-și numere șpaga primită în pauză la vestiar. Amețit, mă ridic anevoie și consternat, mă scutur de noroi și sunt hotărât să-l înfrunt bărbătește și cu orice preț, sperând să-i penetrez cuirasa bleu-jandarm, deși nume germanic, în românește având conotații de „armură dublă”, port eu și nu el!
Așadar, la scurt timp postez pe site o satiră intitulată „Cântec de căsnicie”, în care înfierez cu limbaj brumarian o gospodină puturoasă, „balcâză și lălâie” cum ar fi spus „bădica de la Humulești”. Până aici mi-a fost! Securea războiului este dezgropată și insidiosul strateg mă atacă prin surprindere, trimițându-și întâi avangarda, adică pe aliata dumisale, o poetesă provincială, cu sânge cald turco-oltenesc, cam supărăcioasă pe viață și, mai ales (asemenea maestrului ei), pe toți ceilalți care împărtășesc alte opinii, viziuni sau principii despre cuvântul tipărit, cu precădere.
De unde până atunci mă gratulase dumneaei cu epitete măgulitoare, catalogându-mă „un artist desăvârșit”, am devenit pe dată un adevărat paria al micului univers literar prin care v-am spus de la începuturi că hoinăresc! Se mai apucă tanti de-mi încropește o parodie, de altfel reușită, la satira de care vă povestesc, iar eu, nătăflețul de mine, o felicit sincer, deloc deranjat de aventura sa literară. N-am avut de lucru și-am turnat gaz pe foc! Ah, era să uit! Raisa de pe Strei, cum mai nou se iscălește duduia erudită în epistolele scurte pe care i le adresează mentorului ei, prinzând aripi că și-a descoperit noul și bine pititul talent parodic, naște înflăcărată o nouă creație de gen, după „Scrisoare din Peenemünde”, o poezie cuminte de-a mea. Sincer, gestul ei fecund, însă tendențios și jignitor, m-a deranjat, dar nu am ripostat imediat. Am clocit la rândul meu o satiră la adresa cuconetei prolifice, cu titlul „Dorința – unei poete irascibile” (inspirat de ambele ei capodopere) și-am scos-o pe tarabă numaidecât. Ca răspuns la cântecul meu domestic, „Doamna de fier” îmi oferă fără ezitare disprețul ei profund, ireversibil și necondiționat, apoi iese cu discreție de pe câmpul de luptă și tăbară pe mine cavaleria grea condusă de, cine altul decât acest Mahomed Cuceritorul al criticii literare universale!
Sunt pregătit să-i fac față sau, cel puțin așa credeam atunci, dar condotierul cu șapcă de culoarea petrolului mă surprinde din nou cu lovituri sub centură, drept acolo unde-l doare mai tare pe voinic! Le încasez și mă retrag iute în codrul vecin și prieten, fericit să constat că le pot duce și că daunele nu au fost majore, și-mi fac din mers planuri pentru viitoarea bătălie, ba chiar am tupeul să-mi închipui, fie și pentru o clipă, c-aș fi o copie mioritică a lui Alexandru cel Mare!
Comit iarăși o greșeală impardonabilă visând că-l pot învinge într-un soi de blitzkrieg. Da᾽ de unde! Adversarul meu (cum îi place să se autointituleze) dispune de tehnici necunoscute mie și mă trântește încă o dată în „iarba verde de acasă” cu miros de tiparniță! Apoi, cu franchețe îmi retrage și titulatura de „poet remarcabil” pe care mi-o acordase cu neașteptată dărnicie; de obicei, nu este filotim decât cu vulgarități și insulte! Mă apăr cum pot, mulțumindu-mă cu aprecierile venite din partea cititorilor mei, a unor scriitori, actori, folkiști cu renume și, nu în cele din urmă, a Casei Regale a României… Ba, îi mai și declar pe un ton malițios că nu sunt modest făcând trimitere la un binecunoscut citat al lui Nicolae Iorga, dar nici arogant.
Noul măr al discordiei din care mușcăm amândoi cu lăcomie, este premiul Nobel, în general, și cel pentru literatură, în special. Ne încurcăm reciproc în cifre, dar îmi sare țandăra când discipolul lui Caligula susține cu obstinație și îngustimea-i caracteristică, faptul că țara noastră nu are niciun laureat al prestigiosului trofeu, afirmând că trei din cei patru români care, spre disperarea lui l-au primit totuși, n-ar mai fi avut cetățenia română la momentul decernării! Bine, bine, fie și așa, să presupunem că trei din patru n-au mai avut-o, dar ce facem cu al patrulea? Aplicăm o metodă securistă simplă, ieftină și la îndemână pentru a scăpa de el? Am sărit ca ars atunci, însă acum mă întreb dacă nu cumva am greșit tot eu? Mi-a scăpat din vedere că, grație gradului și funcției lui, este posibil să le fi retras cetățenia română atât acestora, cât și lui Brâncuși, Ionescu, Cioran și Eliade, taman „francezii” cei mai de seamă ai secolului al XX-lea cum i-am numit eu, culegând de fapt metafora din gura altor colegi de breaslă! Omul nostru a înghițit-o ad litteram și a făcut un scandal pe măsură.
Aștept cu nerăbdare confruntarea următoare, am început să-i prind gustul, căci, deh, sunt și eu dat naibii!
Dacă e să judec prin prisma mizeriilor pe care mi le-au aruncat cei doi, aș crede că am avut ghinion. Dacă privesc din alt unghi, cel al „paradoxului” de a fi întâlnit și astfel de personaje, ciudat de lamentabile, aș conchide că am fost norocos. Norocos pentru că, peste voința mea, am învățat câte ceva din experiența asta și, cel mai clar mesaj pe care l-am recepționat de la acest cuplu, când grobian, când melodramatic, este să fiu mai circumspect cu oamenii, tocmai cu oamenii pe care, chiar și așa, eu voi continua să-i iubesc…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!