Scotoceam prin gînduri străine,
un sfat m-a stopat:
"păstrează-ți limba,
nu spune tot ce gîndești."
Încerc să decid:
ce reflectare merită s-o tac?
Mă furișez în creierul tău-
labirint
și la răspîntii
vrafuri de stoarceri din inteligență bizară-
dialog, polemică (uneori aprinsă,
alteori rece, orgolioasă),
dar atît de redusă, (o, Doamne),
la numai 2 (sau 5)% din ceia ce se considerase
că suntem vrednici.
Dintr-un hazard, legitate sau sancțiune,
fiecărui i-a revenit un mănunchi de neuroni valizi
diferiți de ai semenului său.
Divergență de limbă al aceluiași grai...
Deaceia, cînd tac sunt atît de aproape de tine,
chiar un pic ne contopim
și din tăcerea gîndurilor
se naște voluptatea mădularelor-
aici e totul perfect, la 100%,
poate chiar un pic mai mult
decît a considerat creatorul că merităm.