elfii dansează cu mine, un dans inventat pe umărul nopții, amețindu-ne special, ca să uităm... ei au pierdut numărul inelelor de bambus, urcând visători spre cerul din Sagano, râu de dor, stradă asfaltată cu gri Bacovia... eu am pierdut numărul nopților care mi-au ars sufletul, privind patul de tăciuni... cât îmi doresc sărutări pasionale, petale de trandafiri și declarații de dragoste!
elfii desenează cu săbiile fiecare vers care-mi vine în minte. și poemul haiku sângerează straniu, aducând pe lume șoapte în întuneric... mi-aduc aminte cum se țesea vraja primei noastre întâlniri, ochii tăi aduși de viscol, încercând să se trezească din vis, așteptând să-i fiu femeia înțeleaptă, cu brațe deschise, unul înmugurind a iubire, altul rodind a lumină, început și sfârșit, sens!
douăsprezece bătăi de tobă ne-au anunțat fericirea... și filozofii au devenit piese de domino, răsturnate de atingerea inimii!

23 octombrie 2009, 04:24