urmez
picurii de ploaie
spărgându-se de asfalt

un cer de pui de rândunici cu gurile căscate

pentru hrană. Mă împinge îndărătul norilor
un om
plec mai departe, cu mâinile înroșite
așez masa.

cotrobăiesc prin toate camerele
ca un vagabond în tomberoane
pentru o strângere de
inimă

nu vreau să vorbesc despre moarte (am resuscitat-o
de atâtea ori să
învii creionul)
sau despre drumul până acasă cu privirea pe
geam la ploaia care cerne peste noi doi
deșertul din piept

nici despre acasă ca o sală de așteptare
sau oamenii pe care îi întâlnești acolo
tot așteptând
să deschizi gura

sau ochii lui charon


ci despre amândoi
ascultând cu gurile căscate
despărțirea - alice care nu încape în trupurile noastre.


privirea mi se lipește de closet
dau să mă întorc dar ea se ține
strâns cu mâinile vomează ca un copil

apoi mă șterg la gură cu un șervețel cu smiley
faces