Zilele acestea am vizitat rudele din satul natal. Sora m-a rugat să-i găsesc poezia “Mama” de Vasile Militaru, poet de valoare, care pe vremuri a fost întemnițat, umbrit de autorități. În legătură cu această poezie, dânsa mi-a povestit un caz contrar care a avut loc la Cernăuți prin anii “40 ai secolului trecut, mai pe scurt - “pe timpul românilor”, cum se spune pe la noi.

În aula Universității, la un tânăr profesor a venit taică-su dintr-un sat îndepărtat al regiunii. Þăranul nebărbierit, în suman, ițari și cu opinci de porc, avea o traistă mare pe umeri. Feciorul, îmbrăcat la patru ace, care stătea țanțoș la catedră, văzând cum tatăl își scoate desaga în pragul auditoriului, ca să nu se “dea de gol” în fața studenților, îi spuse răspicat:

- Moșule, ai greșit adresa. Nu te cunosc. Du-te de aici! Nu ne încurca, vezi că ne-ai stricat lecția!..

- Suzați de deranj!- zise buimăcit țăranul și închise încetișor ușa după sine.

Tatăl a ieșit îngândurat, cu capul plecat. Feciorul profesor a continuat prelegerea, dar lecția acestei atitudini inadmisibile față de părinte o trage cititorul. De aceea am și scris aceste rânduri și am hotărât să public poezia “Mama” de Vasile Militaru – învățăminte pentru viitorii “profesori”. :)

În internet am găsit două variante ale poeziei.
Vasile MILITARU este autorul real al celebrei poezii „A venit aseară mama”, dedicată prietenului său George Enescu în 1930 și atribuită mult timp (70 de ani) lui George Coșbuc. George Enescu a pus-o pe note în scurt timp fiind o capodoperă a genului.

MAMA

de Vasile MILITARU

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”!

A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire și de drag;

Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Și-ntreband-o câte toate, am intrat apoi în casă.

Înăuntrul casei mele, -câtă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăznește nici să intre, cu opincile-n picioare,
Și cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.

Eu o-ndemn să nu ia seama și să calce drept, în lege,
Că doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,
Și de-abia o fac să șadă pe-un divan cu scoarța nouă…

-”Mi-era dor de tine, maică…Þi-am adus vreo zece ouă,
Nițel unt, iar colea-n traistă niște nuci, vreo două sute…”
Și, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:

-”Poate mor, că sunt batrână și-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârșite…mâine poate-și curmă firul
Și-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar și deșteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-așteaptă…

Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu frații-acasă
Și să-mparți agoniseala de pe urma lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pământul de la moară și cu via;
Vaca și-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria;
Lui Mitruș să-i dai zăvoiul de răchiți dintre pâraie;
Carul, boii și cu plugul să le dai lui Nicolae,
Iară tu, ca mai cu stare decât frații ziși pe nume,
Să iei casa-n care ție ți-a fost dat să vii pe lume…
Când și când, în miezul verii sau de Paști, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toții anii, la căsuța mea baiatul
Și-având tihnă și odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi și la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…

A tăcut apoi bătrâna și-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.


A VENIT ASEARÃ MAMA

de Vasile MILITARU

A venit aseară mama
Din sătucu-i de departe
Ca să-și vadă pe feciorul
Astăzi om cu multă carte.
A bătut sfios la ușă,
Grabnic i-am ieșit în prag,
Mi s-a umezit privirea
De iubire și de drag.

Sărutându-i mâna dreaptă,
Ea m-a strâns la piept duioasă,
Și-ntrebând-o câte toate,
A intrat apoi în casă.
În lăuntrul casei mele,
Câtă brumă-am adunat
Dă prilej ca biata mamă
Să se creadă-ntr-un palat.

Și de-abia o fac să șadă
Pe-un divan cu scoarța nouă:
"Mi-era dor de tine, maică,
Þi-am adus vreo zece ouă,
Nițel unt, ia, colea-n traistă
Niște nuci, vreo două sute ..."
Și cu ochii plini de lacrimi
Prinse iar să mă sărute.

"Poate mor, că sunt bătrână ...
S-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai văd o dată, maică,
Ce mi-e azi mai drag pe lume ..."