Privirea mea curmată de privirea ei, căzuse zdrobită,
părul ei se-mpreunase, se-mpleticise cu părul meu ca o iederă
cuvântul meu îl începeau buzele ei
sângele nostru se-mpreunase:
al meu doar o nuanță roșiatică, în rest mai mult negru, păcură…
al ei un roz pal deschis pesemne fără prea multe hematii
începusem să privesc cu ochiul ei lumea…
respirația mea era dată de plămânii ei,
pasul meu era pasul ei,
șoapta ei era pulsul sângelui meu… .

Nu mai știam unde eram eu… unde era ea,
pe fețele noastre erau dâre albastre, pesemne că aici cândva a fost o albie a cerului care acum s-a retras în înălțimea de neatins a infinitului… .
de neatins, de ce de neatins?
oare nu faci tu asta zilnic?
nu răspund, nu pot, tac… mă-nchid în mine ca-ntr-un seif de carton… .

Sânii ei alunecaseră cândva pe trupul meu, cum alunecă bucăți de pietre pe gheața unui munte,
ea se adăpase din mine… eu mă adăpasem din ea,
din două inimi acum ne dădeam seama că bate doar una,
în pieptul meu, în pieptul ei; în simțuri, în unghii, în cuvintele fiecăruia,
erau aceleași bătăi, aceleași sunete, aceleași rime…
sângele ei curgea sfârâindu-mi carnea, străpungându-mi țesuturile, degajând aburi,
sângele meu îi provoca o senzație vagă de raceală, de aisberg coborându-i pe șira spinării care trecea prin mine… se prelungește-n afară, străpunge marea și cerul și-atinge orizontul… .

același orizont pe care îl priveam amândoi, uitându-ne unul în ochii celuilalt…
tristețea ei era în fruntea mea încruntată
lacrima ei pe obrazul meu lăsa în urmă șanțuri adânci, ca de razboi în care timpul deghizat în soldat, stătea ascuns luptând împotriva mea
când ea privea stelele în mine se lăsa noaptea
când ea strivea între ploape sărutul meu, buzele mele sângerau hemoragic,
însă când ea ma sărutat pentru prima dată… nu mai știu cum era, ne despărțisem deja,
sau mai eram împreună? Nu mai știu, atunci știam, acum am uitat… am uitat… .

De atunci cerul s-a despărțit în două, s-a rupt înjunghiat parcă de-un criminal…
o parte din el atârnă în jos și astăzi… cealaltă a dispărut treptat… .
de atunci lumea arată așa cum o puteți vedea acum.