“Soarele râde mami, mă privește și-mi încălzește obrazul. De ce tataiu nu iese din casa și doarme așa mult?
Mi-a spus că-i este frig, să vină afară, că-l încălzește soarele…”

Tataiu nu iese din casă. Nu că n-ar vrea, nu poate. Picioarele-i sunt țepene, nu și le poate muta, și mâinile-s la fel… Doctorul îi tot spune că-i doar o problemă de timp. Dar timpul curge și n-aduce-n bine nici o schimbare. E din rău în mai rău…
Au anunțat că nu se mai dau medicamente compensate, nu mai sunt bani… Și ce-ar putea face tataiu cu pensia lui de nici o suta de euro? Să-și ia medicamente, să-și plătească gazul și lumina, sau să-și ia de-ale gurii; nu se poate decât una din trei. Peștișorul de aur nu-i îndeplinește decât o singură dorință și aceea pe jumătate se pare.
Soarele-ar rezolva problema căldurii și a luminii, dar ce facem cu mâncarea? Ne gândim la varianta o zi da una nu. O zi nu mâncare, da medicamente, o zi da mâncare nu medicamente… Dar nu se prea poate, fără medicamente e tot mai rău…Fără mâncare-i la fel…Moarte sigură și-într-un caz și-n celălalt.
Are dreptate medicul, îi doar o problemă de timp…

“Ziua pleacă la culcare, mami. Se trezește noaptea. Pleacă și soarele, și căldura și lumina. De ce se duce ziua la culcare?”
“A obosit și ea, ca și noi și-apoi o zorește noaptea care vine peste ea.”
“A, da, așa este mami.”