precum aburul de pâine caldă
parfumează orele dimineților în zilele lui ianuar'
așa-mi respiră ființa rotocoale efemere de viață
iar curgerea liniară a nisipului din clepsidră
este chiar clipa duratei pământene
ce-mi este amprentă certificată-n tipare
mai vechi decât orice linie a orizontului

și-n carapacea aceasta vulnerabilă
pulsează ecoul cântului meu reverberat
de-atâta spațiu colorat în albastru
sufletul meu învelit în foiță de aur
în pergament scump
și câteodată în frunze de laur

mă tem să ating
măreția triumfătoare apocaliptică
dintr-o floare
ca nu cumva să-mi rănesc mâinile
de prea multă suflare
contagioasă frumusețe eternă
ce-mi poate fi oricând fatală
încătușindu-mă într-un cerc perfect
pe cât de râvnit
pe-atât de evitat

nu-mi trebuie decât un lacăt argintat
pe care să-l pun pavăză la ușa dorului
atunci când aripa-mi străvezie
atinge imponderabilitatea
născându-mă de prea multe ori
încălcând linia orizontului
într-un zbor rotund și cald
mult prea dureros pentru nemurire