poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3033 .



In biserica
eseu [ ]
-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Remy ]

2004-10-19  |     | 




Mergeam pe acelasi drum, care nu a fost niciodata al meu. Era un uluc al tacerilor in panta. Parca eram un vierme pe carare. In acea urcare asidua, straveche, se auzea doar strigarea vietii si a mortii. Viata mea alerga undeva intre timpul dinaintea nasterii si cel de dupa moarte. Alerga sa prinda liturghia. De fiecare data cand caut intrarea in biserica, ceasurile bat inegal. Parca se ridica o stea cu numele meu si cerul nu se mai sprijina nepasator pe mine, ci impinge revolut bolta spre pamant. Biserica ma accepta ca pe un hot de cer din geamatul toamnei, galaxiile dansand fara picioare in jurul locului ocupat nevinovat de mine. In atmosfera racoroasa, neincalzita de lumanari, purtam camasa stelei coborate-n harul serii. Aerul tamaios avea permis sa zburde cu pasi neauziti, de pisica. In eul ratacit, ce stie noaptea despre pasi si dimineata despre lasarea serii?
Incercam sa imi aduc aminte rugaciunile invatate in copilarie si din efortul memoriei simteam cum turlele bisericii stateau sa se desprinda si sa se infiga in coloanele de mercur ale eternitatii. In jungla reveriei cu matanii am vazut ce tremuratoare e lumina si am incercat sa impart cu Apostolii painea graului batut in scari. Pietrele amvonului imi cantau poeziile religioase, iar soclurile statuilor ma priveau cu mila gemand rusinate.
Cand treci de pragul unei biserici uiti cu prisosinta de mizele imediate: seductie, putere lumeasca, audienta. Eram risipit, rastignit intre coastele propriei colivii, o drama evanghelica!...Cocorii isi depusera cu abilitate ouale de piatra in oasele mele, imediat langa sangele-mi zidit in trupul cald. Asteptarea ciclica a inimii era insangerata in albastru, soarele poticnindu-se in mirarea transformarii mele. Nu mi-a mai ramas decat sa caut iar un infinit, pentru ca stiam ca daca nu sunt bun de roada nu voi putea fi Alesul.
Sudoarea rece de pe frunte mi-a vestit ca Dumnezeu se pregatea sa treaca raul meu de pietre si privea la culorile toamnei, se juca cu fructele tarzii ale magnoliei peste mormantul mintii mele. Lebedele mele inca se tineau la suprafata apei, dar se apropia timpul zapezii. N-ar fi trebuit totusi sa ii fie frica de toamna mea si jocul ei de frunze, caci nu-mi propusesem niciodata sa atac problemele Lui. Nu ar fi avut rost; ar fi fost o ingrijorare inutila in mine, nebenefica nimanui. Cu atat mai mult, cand crucea mi-era grea nu taiam din ea, dar ma intrebam adeseori:
-Zeu, atotputernic zeu, ce sa fac cu sunetele ce-mi sfasie sufletul? Imi sunt calaret si imi sunt inceput. Sunt doar un strop de ceara, topit in palma unui dor. In praf, fara idee, nespus de trist, raman o stinsa odisee!... In lumea ta deschisa ca aripa se-ntinde o punte de zbor tandru, un curcubeu de zbor! Imi voi lega de ochi masti din seminte de magnolie. Ce pot sa mai fac? Clipa-i tarzie!
N-am primit niciodata un raspuns, dar de cate ori ma intarzia acest gand aveam simtamantul ca sta cineva in mine, ca lebedele nu-mi intrec zapada. Si iata de ce ma intorceam la biserica: sa contemplu sensuri cu semnatura pe un vers divin. Atacand unghiul mort al aceluiasi vitraliu, chemam ingerii sa ma dezmeticeasca in directia mea. Poate ei au vazut o umbra a directiei coborand din galaxiile dansande la picioarele mele. De ce nu vrem sa plecam repede din biserica? Poate ca vrem sa ne inaltam, sa mai batem aripa sperantei. Si, cand iesim din lacasurile sfinte, bob cu bob de magnolii, cu parfum de mov si alb, ne strâng umbrele risipei viselor, cocorii putrezesc subtil, Dumnezeu ne iese din ochi, din oase...
Palpai inca, ca-s mugure de biblie! Am rasarit vierme sub soare, am tacut sub pamant si-acum sunt langa magnolia alba culeasa de cei ce vin. Am in ochi Lumina Lumii care taie pofta sadita-n visul laic, iar aerul magic e straluminat de Candela Invierii. Dar mai am o intrebare: cine-mi spala din mersul naivului picioarele ce au strabatut tot drumul greu in panta?

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!