poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8548 .



cunoasterea de sine
eseu [ ]
puterea subconstientului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Raza de soare ]

2006-12-17  |     | 



Cunoașterea de sine
Puterea subconștientului
Deseori ne întrebăm de ce sunt oameni care trăiesc în lux iar alții în canalele orașelor, de ce unii oameni sunt plini de bunăvoință în timp ce alții sunt permanent morocănoși, de ce oameni care au tot ce le trebuie nu sunt fericiți (noi spunem chiar că s-au săturat de bine) în timp ce alții, în condiții extrem de vitrege, sunt fericiți? De ce sunt căsnicii fericite și căsnicii nefericite, de ce există oameni cărora totul le merge din plin, în schimb de alții ghinioanele se țin lanț? De ce într-o întrecere sau într-o dispută unii înving mereu iar alții niciodată, de ce unii sunt buni oratori în timp ce alții, sensibil egali ca pregătire, nu pot să-și susțină părerile? De ce există șansă și neșansă, bogați și săraci, sănătoși și bolnavi? De ce ?
Toate aceste întrebări și încă multe altele își pot găsi un răspuns prin raportare la procesele ce au loc între mentalul conștient și cel subconștient..J.Murphy compară ființa umană cu un vapor, mentalul conștient fiind căpitanul, iar mentalul subconștient fiind echipajul. Echipajul nu face altceva decât să execute ordinele comandantului, bune sau rele. El nu judecă ordinele primite. Un comandant bun va duce vaporul la destinație, un comandant prost poate produce naufragiul vaporului ! Asemănător comandantului, mentalul conștient are numeroase mijloace de a sugestiona subconstientul și de a obține răspunsuri corespunzătoare cerințelor noastre.
Ceea ce omul gândește, simte și crede cu toată puterea sufletului, determină starea spiritului său, a corpului și a mediului în care se află. Tot ceea ce trebuie să facem este să unim mentalul cu psihicul, focalizându-le cu putere asupra a ceea ce dorim să obținem. Legile subconștientului implică foarte mult puterea credinței: ”bate și ți se deschide, cere și ți se va da!”. Ani de zile Biblia ne-a fost interzisă, a fost combătută fără a fi cunoscută, iar acum vorbele ei ajung cu greu în conștiințele noastre, iar noi facem din ce în ce mai greu față apăsătoarelor vremuri pe care le trăim.
Ziarele, revistele, televiziunea ne copleșesc zilnic cu noiane de știri, care de care mai alarmante(numărul șomerilor crește vertiginos, cataclisme se întâmplă pretutindeni, crime, violuri) agresând conștientul și implicit subconștientul. Fiind de ani de zile obișnuiți cu drumuri prestabilite, cu decizii luate de alții în numele nostru, nefiind educați pentru a face față atipicei noastre “economii de piață”, simțim deseori că ne depășesc evenimentele, că nu știm să le facem față. Dacă acceptăm astfel de sugestii negative, teama ca va lua naștere în mod firesc ne va face să pierdem bucuria de a trăi și de a ne realiza în viață, lucru care se remarcă aproape peste tot , din ce în ce mai mult .
Asemănător unei grădini, în care ce semeni tot aia culegi, toată această avalanșă de stiri dezagreabile ne invadează subconștientul care prelucrează tot ce primește, iar rezultatele sunt în consecință. Nu poți culege roșii semănând neghină, nu poți culege flori semănând ciulini. Pentru a suprima neînțelegerile, dezordinea, sărăcia sau neputința, trebuie înlăturată însăși cauza lor, care rezidă din felul în care gândim. Confucianismul solicită angajarea conștientă a omului în viață, care este privită ca o unitate între subiect și obiect.”. Ia lucrurile așa cum sunt în realitate și adaptează-te la noile situații. Observarea vieții și deplasarea în sensul curentului ei, cu scopul de a supraviețui și de a te dezvolta” reprezintă ideile de bază din “Cartea schimbărilor” (I Ching) iar feng shui este arta de a trăi în armonie cu natura, nu în război cu ea.
Legea vieții este însăși credința. Credința care se manifestă prin convingere, un gând adânc înrădăcinat în minte, întreținut permanent și în mod conștient, care face ca forțele latente ale subconștientului să se manifeste în viața de zi cu zi. Amintiți-vă mereu că nu lucrurile din jur vă agasează, ci doar gândurile proprii. Din copilărie am remarcat, și în mod singur nu sunt singura care a observat acest lucru, că dacă mi-am dorit din tot sufletul un anumit lucru, acea dorință mi s-a realizat! Unele țineau de domeniul miracolului, și miracolul s-a produs! În anii din urmă am aplicat de multe ori una dintre legile lui Murphy: ”nu crede în miracole, bazează-te pe ele!” și funcționează! Subconștientul creator ne slujește, îndeplinind pentru noi orice acțiune, iar răspunsul său poate surveni chiar imediat, în funcție de forța credinței noastre.
În cartea “Puterea secretă a sinelui”, o carte extraordinară, scriitorul actor Chuck Norris relatează despre primul său contact cu un călugăr ZEN. Una din istorisirile acestuia se referea la un samurai încolțit în pădure de o haită de lupi și care pur și simplu continuase să meargă drept înainte, ținându-și firea cu atâta tărie și fiind atât de conștient de forța explozivă stăpânită de el, încât animalele au rămas încremenite pe loc, iar el a trecut nevătămat printre ele.”Dacă vrei cu adevărat ceva, trebuie să-ți urmărești visul prin propriile tale puteri și cu toată dârzenia: nimeni nu-ți dă nimic de-a gata, iar dacă șovăi sau ai îndoieli, este cât se poate de sigur că vei da greș“. Cel mai greu de depășit sunt propriile obstacole pe care le cultivăm în mentalul conștient și în subconștient cu o perseverență demnă de cauze mai bune. ”De ceea ce te temi, nu scapi”, spune o veche zicătoare. Un om care gândește corect își păstrează deschiderea către ideile și metodele noi. Confucius spunea: ”cel mai puternic învingător este acela care s-a învins pe sine însuși” iar a te cuceri pe tine însuți este un proces lent și adeseori dificil, dar realizabil prin cultivarea disciplinei și al respectului față de cei din jur și față de propria persoană. Absolut orice situație poate fi rezolvată printr-o abordare corectă, ești ceea ce crezi că ești și nu există nici o scuză pentru eșec.
Ideea este că, în caz de nereușită, soluția corectă este să ne analizăm pas cu pas acțiunile, să ne recunoaștem greșelile. Devii învingător numai jucând și judecând corect situațiile, angajându-te în luptă cu tot ce ai mai bun. Dacă nu intri în luptă, dacă cedezi la cel mai mic eșec dând vina pe alții, n-ai nici o șansă. Pentru că nu poți cere altora să-ți acorde ceea ce tu însuți îți refuzi. Caută societatea persoanelor optimiste, care gândesc pozitiv, învață de la ele și evită cu consecvență pe cei cu gândire negativ, pe pesimiști. Fixează-ți obiective precise, dorințe puternice, gândește-te la ele ca și cum s-ar fi realizat deja și vei fi uimit că ele chiar se realizează. Chukc Norris povestește una dintre lecțiile prin care dovedește discipolilor săi în arte marțiale existența puterii universale la om:” . .îmi mențin brațul întins în unghi de nouăzeci de grade față de corp și îi cer unuia dintre ei să meargă în direcția brațului și să încerce să treacă. După toate probabilitățile, brațul îi va opri înaintarea. Apoi îl pun să încerce și a doua oară, de data aceasta însă proiectându-și gândul dincolo de brațul meu. Invariabil reușește să treacă de el fără să depună nici un efort.” Se pare că toți suntem conectați la memoria universală, dar accesul fiecăruia dintre noi la această “bancă de date” este practic nul, datorită unor limite pe care de cele mai multe ori educația(mai exact lipsa unei educații corespunzătoare) le impune.
Cercetările au dovedit că dacă sub hipnoză i s-a sugerat unei persoane fără nici o cunoaștere în domeniu că este Michelangelo, aceasta a pictat ca și cum ar fi fost cu adevărat pictorul. Dacă i se sugerează unui om că e câine, maimuță sau alt animal, el se comportă exact ca respectivele specii, indiferent de mediul în care i se face sugestia. Și atunci de ce n-am încerca, prin autosugestie, să ne conectăm la această memorie universală pentru a ne rezolva problemele? Geniile nu sunt altceva decât oameni care au acces la ”banca de date universală”, lipsiți de prejudecăți, cu mare mobilitate de gândire, cărora nimic nu li se pare imposibil, care știu să viseze. Tot ce a visat Joules Verne, și chiar mai mult decât atât, omenirea a realizat deja. Leonardo da Vinci a schițat avioane și rachete, deși pentru vremea aceea pare inexplicabil. Oamenii “deștepți” din vremea noastră sunt de fapt acei care folosesc legile naturale, imuabile în scopul asigurării unui trai mai bun pentru ei. Nici nu știm ce ne supără mai tare: faptul că ei au reușit sau faptul că mulți dintre noi dau greș!
Experiența mi-a demonstrat că proverbul “ să moară capra vecinului “ nu este la români o vorbă goală. E mai ușor să-ți dorești să moară capra vecinului decât să-ți dorești propria capră, care trebuie dusă la păscut, trebuie îngrijită. . .Doar la noi s-a putut să intre oamenii în grevă pentru a deveni șomeri, cei disponibilizați să primească mai mulți bani decât cei care lucrează, unii să iasă la pensie pentru că pensia este mai mare decât salariul pentru care mai trebuiau și să muncească! Ne-am învățat “să ni se dea” în loc să muncim pentru a avea. Ne-a fost inoculată ideea că doar furând poți câștiga mulți bani, și nu ne dezbărăm de ea! Iar dacă subconștientul primește de la mentalul conștient asemenea semnale, el ne va împiedica permanent să obținem ceea ce condamnăm din tot sufletul. Subconștientul nu poate fi mințit, el nu ne poate face rău. Controlându-ne gândurile, eliminându-le pe cele negative și cultivându-le asiduu pe cele pozitive, visând și gândindu-ne permanent la felul în care ne putem realiza visurile, vom reuși. Totul e să știm ce vrem și să știm să vrem!
Când vă construiți o casă nouă, sunteți foarte atent și urmăriți cu multă grijă planurile și activitatea constructorilor. De ce nu manifestați același interes față de modul dumneavoastră de gândire, față de gândurile care vă trec fără încetare prin minte, față de ”locuința” dumneavoastră mentală, adică față de idealurile dumneavoastră? A câștiga sau a pierde o dispută depinde în mod direct de concentrare, o breșă în concentrare fiind o breșă în propriul zid de apărare, speculată imediat de adversar. Pentru a trăi în clipa prezentă, fără a da voie gândurilor să alunece spre trecut și fără a te lăsa cuprins de griji pentru viitor, trebuie să înveți să te concentrezi, să-ți eliberezi mintea de gânduri parazite, să te relaxezi, iar după aceea să gândești în liniște la problema pe care o ai de rezolvat. Hotărârea de a face ceva trezește capacități intuitive care descoperă soluția cea mai bună. Ca și la competițiile sportive, trebuie să ai tăria să recunoști că o eventuală înfrângere este cauzată de un lucru pe care nu l-ai făcut bine, nu căuta “țapi ispășitori” și “învață din propriile greșeli”, așa cum înțelept spune un proverb. ”Blocajul apare atunci când lași tensiunea să te controleze, în loc s-o controlezi tu pe ea iar succesul începe înlăuntrul tău: dacă tu nu ești în stare să-l vezi, nu-l va vedea nimeni altcineva niciodată. Singurele limite sunt cele pe care ni le fixăm noi înșine.”, spunea Chuck Norris.
Ca un început, încercați dimineața, la sculare, să vă spuneți cu toată convingerea, de câteva ori, că astăzi va fi o zi minunată, că vă bucurați de o săntate foarte bună și toate vă vor merge din plin. Spuneți-vă că oamenii sunt minunați și ei chiar vor fi! Priviți-i pe cei din jur ca pe niște prieteni și nu cereți de la ei mai mult decât de la propria persoană. Și mai ales visați, visați consecvent și veți vedea cum poate un vis să devină realitate, nici nu veți ști cum. Întotdeauna subconștientul preia visurile noastre și le transformă în realitate. Nu spuneți niciodată “mi-e imposibil”, ”n-am să pot niciodată”, ”nu voi avea niciodată bani să. . .“,pentru că subconștientul preia tot ce gândiți și acționează ca atare. Dacă în permanență vă veți gândi că nu aveți nici o perspectivă, nici o șansă de a vă rezolva problemele, subconștientul va rezolva problema cu datele pe care i le-ați pus la dispoziție, eșecul fiind asigurat. Și nu din vina altora, ci chiar din vina dumneavoastră, care ați abandonat lupta înainte de a o începe! Și pentru că, așa cum spune un proverb chinezesc,“ un drum, oricât de lung, începe cu primul pas” gândiți-vă la o dorință fierbinte a dumneavoastră, ceva ce vi se pare imposibil în condițiile date și, câteva minute dimineața, câteva minute seara, într-un moment de relaxare, imaginați-vă că s-a realizat, sperând cu toată ființa dumneavoastră, cu toată credința că așa va fi. SPERANÞA NU ESTE UN LUX, CI O DATORIE! Să speri nu înseamnă doar să visezi, ci să-ți transformi visele în realitate, fiind totodată dispus să plătești prețul traducerii lor în realitate. Trebuie să vă gândiți doar la lucrurile pe care le doriți, îndepărtând din gândurile dumneavoastră lucrurile pe care nu le doriți sau n-ar trebui să le doriți. Puteți împlini orice vis care nu încalcă legile lui Dumnezeu și drepturile semenilor noștri. Mintea omenească poate îndeplini orice țel pe care îl poate concepe și în care crede. Unele dintre cele mai frecvente cauze ale eșecului sunt obiceiul de a ne retrage atunci când ne simțim copleșiți de o înfrângere temporară precum și acela de a măsura totul și pe toată lumea prin prisma propriilor expresii și credințe. Eșecul este rezervat celor care se lasă intimidați de existența acestuia, dobândesc succesul cei ce devin conștienți de succes. Psihologii spun că atunci când cineva este realmente pregătit pentru succes, îl va obține.
Pentru ideea de reușită sau nereușită, foarte sugestive sunt versurile incluse în cartea “De la idee la bani” a lui Napoleon Hill: De credeți în eșec, îl veți avea. De credeți în timizi, așa veți fi.
De vreți câștig, sigur veți eșua,
De neîncrezători o veți porni.
De credeți că veți pierde, vă veți pierde
Căci lumea largă azi ne-a învățat
Că pasul unu în succes e-a crede--
Succesul e în mintea ta creat.
De credeți că prea mic sunteți, veți fi
Gândul aripi va trebui să nască,
Sigur pe sine de vă veți simți
Răsplata va sosi să vă cinstească.
Victorii-n viață nu obțin doar cei
Ce sunt puternici și aleargă bine
Câștigul poate deveni un obicei
Pentru acel ce spune: CRED ÎN MINE!





â

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!