poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3313 .



Etopeea neprihănirii
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [scaevola ]

2008-08-18  |     | 



ETOPEEA NEPRIHÃNIRII
„la sfârșit, inima mea neprihănită va triumfa. singurul nostru scop este iubirea”

Ștefan – Lucian MUREȘANU

Fulgerat de destin, în vremurile de restriște, omul cade cu fața la pământ, ființă demnă de milă și reproș, atunci își aduce aminte că în Universul acesta nemărginit nu este singur și
nesupravegheat. Uită când cămările îi sunt pline de bunătăți
îndestulătoare și huzurește desfătându-se lumește.
Apele vor curge din ceruri, pământul va geme sub dărâmături și…când va veni ceasul toți vom avea același sfârșit dar…unul mai bun, altul mai dureros. Cât de puțin existăm pe locul acesta numit Pământ și cât dispreț avem față de tot ce ne înconjoară: semeni, natură, credință.
Am deschis cartea ce mi-a schimbat total firul vieții, slovele ei m-au adunat într-o lume în care trăiesc și cuget de ceea ce are să vină, de ceea ce are să fie într-o zi, nu îndepărtată, pe Planeta aceasta. Mi-aș fi dorit aghiograf pe lângă viața acestei femei mame a lumii: Iată, fecioare din Chios, răsare Luceafărul serii. / Marea e lină, văzduhul e greu de miresmele verii. / Torțele ard luminos și răsună de cântece casa; / Doris, frumosul pescar, în iatac își așteaptă mireasa (Teodosia-Zorica Lațcu, Epitalam).
Maria, ființa elevată care s-a întrupat pe Terra vreodată, singura femeie cunoscută în istorie care a reușit concepția și nașterea în Legea Iubirii.
Când a fost să vină pe lume, copila ce avea să poarte numele de Maria, umpluse de bucurie inimile bătrâne de vreme ale părinților ei. Două suflete trăite într-un canon pe care numai plânsul lor l-a putut dovedi. Au răbdat și Marea Putere Pozitivă i-a dăruit cu o fiică ce avea să fie cea care va plămădi în pântecele ei minunea lumii.
Probabil, pentru ca să fie menajată percepția comună, prea legată de simetriile experienței curente, nu se accentuează îndeajuns faptul că Sfânta Fecioară Maria îi este lui Dumnezeu în același timp maică și mireasă, iar Hristos, ca om, îi este ei fiu trupesc, dar ca Dumnezeu, îi este Mire duhovnicesc. Dumnezeu, nu doar prin nașterea cea mai înainte de toți vecii, dar și prin raport cu nașterea cea după trup, își este sieși tată și fiu. ca înfăptuitor suprem, cu puterea atotfăcătoare a marilor sale energii, umbrind-o pe cea neîntinată prin pogorârea sa nevăzută, pentru ca Fiul cel din Treime ca Fiu al Omului să fie zămislit și născut din ea: Nu te teme, Marie, fiindcă ai aflat har la Dumnezeu. Și iată-n pântecele tău vei zămisli și vei naște fiu […] (Luca 1, 32 și 34-35). Este evident că Noul Adam și Noua Evă deschid spre o altă paradigmă a diviziunii de concepere, anticipând condiția îngerească a veacului viitor și comunitatea tainică a umanului cu divinul. Nu este tocmai exact ceea ce afirmă Lossky, anume că născându-se din fecioară, el desființează prin nașterea sa despărțirea naturii umane în bărbați și femei. Științific expunem că nu ce-a creat pentru început Dumnezeu se desființează (împărțirea – nu despărțirea! – în sexe), ci ceea ce s-a adăugat acestei ipostazieri din cauza păcatului (sexualitatea animală, cu toate posibilele ei devieri pătimașe la nivel uman). Este vorba, mai degrabă, cum bine va sublinia, mai târziu, Lossky, de răscumpărarea eros-ului, prin supunerea materiei de către spirit și prin reconexarea umanului la divin. Conjugalitatea iese astfel de sub teroarea sexualității, dar paternitatea și maternitatea, care conformează intim masculinul și femininul, rămîn în vigoare, ca realități complementare, definite însă spiritual, iar nu biologic. Ba mai mult, maternitatea vinovată a vechii Eve este înlocuită de maternitatea nevinovată a Mariei, care consimte primatului paternal al dumnezeirii (Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvîntul tău! – Luca 1, 38) și se face vrednică să nască pe Fiul lui Dumnezeu, dar consimte feciorelnic și paternității secundare a omenității (Dreptul Iosif), ajutorul cel după fire pe potriva ei, cu care în chip neprihănit lucrează și păzește noul Eden al răscumpăratei comuniuni conjugale (ecclesia domestica).
Exegeții tainelor existenței acestei femei – mame spun că ea se află, ca entitate, în cerul 10, în imediata apropiere a Sfintei Treimi, pe un palier vibrațional superior Sfântului Ioan Botezătorul (cel mai presus decât toți născuții din femeie) și lui Moise.
Rolul ei este de intermediar între Fiul Său și oameni. Sunt cazuri în care sentința Dreptului Judecător a fost îndulcită prin intervenția Ei. Aparițiile și predicțiile, la Vlaherne, Fatima, Medjugorje, au avut loc în momente cruciale pentru omenire. Dumnezeu ca tată este Înțelepciune, Dumnezeu ca mamă este Iubire, a spus Hermes Trismegistul din sălașul său ocult din nisipurile deșertului ce recita neostenit numele. A fost chiar Hermes cel care a spus de asemenea: Îți dau Iubire, în care se află cuprins Summum-ul Înțelepciunii. Și nu există religie mai elevată decât iubirea, extinzând termenul dincolo de sentimentalisme și pasiuni omenești, și înrădăcinându-l cu exigențele drumului secret ce face din iubire a morții soră.
Iubire este lege, dar iubire conștientă, ne subliniază Hierofantul Misterelor Egiptene, Samuel Aun Weor, cel care cu această avertizare își începe idilica evanghelie subliniind în acest tratat una dintre cele mai elevate culmi. Nimeni vreodată nu a dezvăluit atât de clar și în același timp încântător, enigmaticele arcane ale Cărții lui Thot, din vremurile în care îngerul Metraton, reîncarnat în profetul Enoh, și-a scris grandioasa Geneză care, asemenea unei hărți de o incalculabilă valoare, marchează ruta oamenilor solari care doresc să se piardă în profunzimile spațiului abstract, absolut. După Enoh, spune tradiția, Drumul Secret ce-i conducea pe oameni la sălașul lor celest s-a pierdut și niciodată nu s-a reușit să se mai găsească în această vârstă neagră sau Kali-Yuga în care trăim.
Când vom percepe cu simțul răspunderii existența acestei entități extrem de active, răspunzătoare pentru marea majoritate a miracolelor petrecute în zilele noastre? Cazurile icoanelor care plâng mir, vindecările și exorcizările făcute de Ea, rezolvarea unor stări potențial conflictuale etc.? Din acest motiv, în unele țări, Sfânta Fecioară este extrem de iubită. Cine a putut stăvili violentul incendiu de pădure, din vestul Turciei, după cum informează Agenția Rompres, cruțând de flăcările mistuitoare casa divină a Sfintei Fecioare Maria, care ajunsese la aproape cinci metri de acest important altar creștin. Sanctuarul a scăpat în ultimul moment de flăcările care au mistuit peste 350 ha. de pădure de pini, la Selcuk și Kusadasi, două stațiuni turistice de pe țărmul Mării Egee. Maica Antonia Velasco, de la sanctuarul menționat, avea să spună: am constatat un miracol divin la reîntoarcerea noastră la Casa Sfintei Fecioare, flăcările care au ars totul de jur împrejur nu au cauzat nici cea mai mică stricăciune casei. Tradiția creștină situează în acest loc momentul Adormirii Maicii Domnului. Vechimea și continuitatea neîntreruptă a preacinstitei Maicii a Domnului este mărturisită sau atestată de cultul Bisericii Ortodoxe. Față de atacurile neoprotestante, se pot aduce, însă, și mărturii din tradiția cultică a Bisericilor ne-calcedoniene, ca de exemplu Biserica Coptă din Egipt. În opinia cercetătorilor, încă din secolul al ll-lea, în cuprinsul Patriarhiei Alexandriei se confirmă existența unui cult închinat Maicii Domnului, din aceasta Biserica locală provenind, după unele indicii, cântarea Sub milostivirea ta, cădem, Născătoare de Dumnezeu-Fecioară.
S-ar putea face o analogie, din punct de vedere istoric: așa cum în Biserica Ierusalimului a apărut și s-a dezvoltat mai întâi cultul sau cinstirea Maicii Domnului, pentru că acolo a viețuit ea și în sufletele acelor credincioși a rămas icoana neștearsă a sfințeniei sale, tot astfel și în Egipt, acolo unde a mers Maica Domnului cu Pruncul Iisus și cu dreptul losif și unde până astăzi se păstrează nenumărate mărturii istorice, s-a născut de timpuriu un astfel de cult, de a cărui forță și vechime s-a folosit, în același spațiu, Sfântul Chiril al Alexandriei, spre a respinge erezia teotokologică a lui Nestorie.
În România, Grădina Maicii Domnului, se bucură de o protecție specială a acestei entități atât de grațioase și plină de iubire supremă, fapt ce s-ar dori simțit și din partea noastră, mai multă atenție și cercetare științifică asupra unor energii benefice cu care acel loc este acoperit. Nu întâmplător pe teritoriul patriei noastre au avut, au și vor avea loc apariții și miracole legate de Sfânta Fecioară. Suntem singurii în lume care avem denumit vârful semeț al unui munte cu omonimul Om. S-ar putea ca aceasta să aibă o semnificație în controversata istorie a tracilor.
Unii istorici subliniază faptul că strămoșii noștri, dacii, îi acordau o înaltă prețuire și o invocau pe pietrele lor funerare: Strălucitoare / curată măreață doamnă / sunt credincioasă / sunt cu trei de șase / dar atât te rog / cândva să mă ajuți / să renasc. Alături de Ioan Botezătorul si de Moise, Fecioara Maria este dovada vie a faptului că omul poate eleva mai presus de regnul angelic. Ea este mai presus decât heruvimii și mai curată, fără de asemănare, decât serafimii. Se spune că serafimii și heruvimii sunt cei mai elevați în ierarhiile angelice. Prin mutarea în nemurire, sfinții nu se desolidarizează de lume, ci prin puterea Duhului Sfânt rămân într-o relație duhovnicească și harică cu ea, care este actualizată atât în cultul public al Bisericii, prin laudele aduse lor, prin pomenirea la Sfânta Liturghie, cât și în cultul particular, prin rugăciunile făcute de credincioși lângă sfintele lor moaște sau în casele lor.
Fecioara Maria, Theotokos – Născătoare de Dumnezeu, prin viața ei este exemplul deplin al creștinului, ea și-a urmat fiul în toate suferințele lui, mama plină de iubire și de speranță, care nu a avut păcat din moment ce însuși trimisul Forței Supreme a existenței Universului îi dă de veste faptele care aveau să se întâmple..
Datinile și obiceiurile, conservate de lumea imaculată a satului au mai păstrat încă izul de legendă a acestei fecioare a Pământului. Respectul față de urcarea trupului visând, odată cu sufletul ei neprihănit, la ceruri, despre care multe documente scrise vorbesc, cea care a dat naștere Fiului omului este lăudată și onorată. Se spune că dacă vrei să sameni trebuie să începi după Adormirea Maicii Domnului. De altfel, cele două date în care sunt prăznuite adormirea și nașterea Sfintei Fecioare Maria, sunt socotite ca sfârșitul verii și începutul toamnei, timpul când oile încep să coboare de la munte, începe sezonul nunților și lucrările agricole de toamnă. Tot acum ia sfârșit postul, cu regulile fixe de ce anume trebuie să se mănânce în fiecare zi a săptămânii, oamenii căutându-și iertarea unii-altora pentru a-și purifica și sufletele, nu numai trupul. Credința în Sfânta Fecioară Maria este puternică iar praznicele sale sunt ținute cu sfințenie; cu atât mai mult postul, iertarea și datinile.
De Sfânta Marie mare, în minunata lună a sfârșitului de vară, la țară, în vii se angajează pândarii și se spune că se leagă ciocul păsărilor pentru a nu mai putea strica boabele de struguri, de asemenea, se culeg plante de leac, care, după cum spun bătrânii noștri, puse sub icoana Maicii Domnului se spune ca dobândesc puteri tămăduitoare. Ziua Adormirii Maicii Domnului este prin părțile Moldovei, zi de pomenire a morților, iar nu de sărbătoare onomastică, cu toate că ar trebui să fie una din marile bucurii ale oamenilor pentru urcarea, în viață, la ceruri. Maria nu murise când bunu-i fiu și tatăl celest au înălțat-o spre tărâmul fericirii luând-o pentru totdeauna din lumea chinuitoare a grijilor. Ziua de 8 septembrie putându-se considera o sărbătoare a nașterii Fecioarei Maria și a celor ce poartă numele acesta.
Adormirea Maicii Domnului este o importantă sărbătoare ortodoxă, precedată
de un post de două săptămâni. După ce și-a împlinit misiunea ei de a-l naște pe
Fiul lui Dumnezeu și a fi Mamă a Bisericii, Maica Domnului a dorit să se mute în
Împărăția Fiului Său iubit. Această cerere i-a fost îndeplinită, fiind astfel săvârșită și dorința creștinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus putreziciunii și să fie luat la cer, ca și Iisus Hristos. În tradiția bisericii, adică în scrierile a patru părinți orientali,
Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului și Sfântul Ioan Damaschin, preluate din sfânta tradiție, se spune că Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger de mutarea ei din această viață. Deși Apostolii erau răspândiți în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenți la eveniment, Sfânta Fecioară înștiințându-i asupra ceea ce avea să se petreacă. După ce și-a pregătit toate
cele spre înmormântare, Maica Domnului s-a rugat, spunând: Facă-se cu mine voia
Fiului meu și Dumnezeului meu. După ce și-a luat rămas bun de la toți cei de față, a urmat momentul în care Domnul Însuși S-a coborât spre a primi în mâinile Sale
sufletul ei cel sfânt, un moment ce cunoaște o bogată reprezentare iconografică în
Biserica Ortodoxă. Atunci, ea a rostit: Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul
meu. Acestea zicând, își dădu duhul, ca și când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, de unde și denumirea sărbătorii. Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Fecioarei, purtându-l spre mormânt. Tradiția mai notează că mulțime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei și de venirea Apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde, conform poruncii divine, i se pregătise locul de veci. Aici, tradiția cunoaște două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești, iar după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Apostolilor Petru și Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfășurat. Sfânta Maria a dispărut din mormânt înainte ca acesta să fi fost pecetluit, ca să nu dea necredincioșilor prilejul de a spune, ca în cazul lui Hristos, că trupul i-ar fi fost furat. Aceasta este, de fapt, rațiunea diferenței dintre cele două versiuni: a înălțării Maicii Domnului chiar din mâinile
Apostolilor și a înălțării ei după trei zile de ședere în mormânt. Credința în
înălțarea Fecioarei la cer trebuia apărată prin dispariția ei chiar din mâinile
acelora care o înmormântaseră, în prezența martorilor la eveniment. În acest mod
trupul Maicii Domnului a fost ridicat la cer, nu prin puterea ei proprie, ci prin
puterea lui Hristos Dumnezeu. Adormirea ei și ridicarea cu trupul la cer
reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălțarea Sa la ceruri și Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos. Ridicarea trupului Sfintei Fecioare în slava cerească adeverește faptul că omul, suflet și trup, poate fi transfigurat și mântuit, că se poate împărtăși de slava cerească.
În cinstea acestei femei care nu a încetat un moment a iubi creația Marelui Stăpân Universal, în multe dintre satele românești nu se aprinde focul cu două zile înainte de ziua de 15 august; nerespectarea acestei superstiții, se spune, aduce pericol de boală, incendiu și maladii care pocesc pe cei ce mănâncă gătit la foc în acele zile. Dacă gospodarii satelor lucrează în acea zi, recoltele lor vor fi blestemate și fără roade, vitele se vor îmbolnăvi și gospodăria se va destrăma. În aceste zile mamele nu gătesc pentru a-și feri copiii de boli; de asemenea, se spune că dacă aprinzi focul, de foc vei pieri. Tot în ziua aceasta oamenii merg la biserică unde înalță rugăciuni Fecioarei, iar fetele de măritat se roagă pentru un ursit bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, bărbații pentru recolte bogate. In sfârșit, mai spune o legendă, plină de gingășie că Ana, mama Mariei, a rămas grea mirosind o floare. De atunci ar fi rămas vorba: copil din flori.
Oamenii satelor au fost și sunt, atâția câți au mai rămas, mari păstrători de datini, obiceiuri, superstiții. De multe ori, hotarele dintre sate erau atât de întrepătrunse, încât ele se confundau. Satul ! Acesta a fost vatra nației; bogăția folclorului acum pierdută, sau, în orice caz, sărăcită, acolo era conservată cu grijă. Respectul pentru tradiție era de necontestat, iar superstiția era urmată cu sfințenie, căci bunul-simț recunoscut al țăranului român urma neclintit dictonul crede și nu cerceta. Ei credeau în superstiție având zestrea milenară de exemple care demonstrau că este bine să ții cont de ea!
Marile sărbători închinate Maicii Domnului sunt în număr de patru și ele actualizează momentele principale ale vieții și lucrării sale, ce aparțin planului providențial al iconomiei mântuirii: Nașterea sa, Intrarea în biserică, Buna-Vestire și Adormirea sa. În conținutul lor imnografic aflăm toate cele patru dimensiuni ale învățăturii teotokologice: atributul maternității divine (teotokia), pururea fecioriei (aiparthenia), cel al supracinstirii (hyperdulia) și cel al mijlocirii, pe care l-am putea numi cel proniator.
În toată dezvoltarea sa progresivă, de-a lungul secolelor, cultul ortodox a rămas în mod integral fidel doctrinei revelate a teotokologiei, orice nouă creație înscriindu-se în dimensiunea tradiției statornice a Bisericii. O dovadă certă în acest sens o constituie seria apelativelor cultice profetico-simbolice, care împodobesc chipul cultic al Maicii Domnului și prin care s-a fixat pentru totdeauna atitudinea dogmatică, pe cale de cult, a Ortodoxiei față de Maica Domnului, în cele două mari ipostaze ale ei: cea de Dumnezeu Născătoare și cea de Pururea Fecioară. Dimensiunea teotokologică a spiritualității ortodoxe conferă acesteia mai multă caldură sufletească, delicatețe, gingășie, taină și frumusețe dar și fermitate, statornicie și devotamet jertfitor.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!