Era o zi de februarie, amurg de iarnă. Copacii nu mai cântau serenada crivățului și soarele încerca palid să mângâie pământul. Începea o nouă primăvară, o nouă viață, o nouă idee. Împreună cu ceva colegi abia scăpasem de sesiunea de iarnă și am fugit la o mică reciclare la munte. Era momentul prielnic să ieșim din amorțeala examenelor pentru o ultimă tură de ski și o gură de vin. Aveam ce sărbători, tocmai scăpasem de ultima sesiune, urma proiectul și eram ingineri. Împlinisem visele noastre și,...sau ale părinților noștri, … eram fericit !!
Și cum grijile de care scapi sunt sămînața problemelor care vin, toată lumea se așteptă de la noi să ne găsim un loc de muncă, și să intrăm în "societate". Noi băieți ascultători asta am și făcut întorși din ultima vacanță ne-am depus CV-uri la toți operatori de telecomunicație, asteptând mult temutele interviuri, bineînțeles că ne-am antrenat, temeinic pentru interviu,…eram pregătit !!
După o săptămână pe când îmi redactam lucrarea de diplomă, pe la ora 22 telefonul îmi tulbură șirul gândurilor care și așa nu vroiau să se așeze cuminți pe paginile albe ale. Domnul Horațiu de la resurse umane:
- Buna Daniel, Am pentru tine o veste care cred eu ca este bună. CV-ul tău ne-a plăcut am vrea să dai un test să aflăm mai multe despre ce știi tu, tehnic vorbind. Dar până atunci ești amabil să-mi răspunzi la câteva întrebări.
Am reusit să ajung la faza interviului, de notat pentru un student în ultimul an este o performanță de care eram mândru, și bineînțeles accept să-i răspund la întrebări. Mă așez pe linoleumul din bucătărie și îi spun despre mine, despre calități, despre defecte, despre realizări și despre neîmpliniri. Răspund cuminte la toate întrebările domnului Horațiu:
- Și, Daniel, cum te vezi peste 5 ani !?
- Însurat și cu doi copii, răspund automat.
Ați observat ca de la o vreme lumea nu se mai întreabă ce ai făcut în ultimi 5 ani, toți vor să știe ce vei face 5 ani de acum. Dacă te căsătorești, dacă vei avea copii te întreabă mereu părinți, șeful e curios dacă ai de gând să pleci afară sau să rămâi în echipa lui, dacă vei vrea un salariu mai mare sau eventual o să ai pretenții la scaunul lui. Oare unde o să fiu peste 5 ani, oare ce o să fiu peste 5 ani. Este firul vieții mele tors în furca din mâna mea sau e vreo pisică ce se joacă cu ghemul meu …e posibil !!
Toți avem darul de a face planuri unii suntem mai atenți la detalii și ne pregătim fiecare mișcare, fiecare gest cu mult înainte de execuție, spre exemplu un amic de-al meu plecând în delegație spre țări străine și-a planificat cu o săptămână înainte avionul, trenul și chiar autobuzul care o să-l ducă la destinația finală într-un sfarșit triumfător stabilise tot traseul toate erau după bunul sau plac. Cu o zi înainte să plece o duduie ce parcă zâmbea prin telefon îl anunța că avionul sau pleacă cu 2 ore întârziere. Visul de veacuri, planul perfect, drumul optim tot s-a destrămat, s-a dus,.. e vânt !!,
EU. Eu sunt un epigoniu al organizării și planificării. De fiecare dată când plec îmi aduc aminte pe ultima sută de metri că am uitat biletul că nu găsesc cheia, că nu am bani deajuns, dar mereu zic că eu trăiesc viața la maxim, că sunt omul ocaziei. Întradevăr sunt descurcăreț adică nu rămân să mor de foame și încă nu m-am pierdut. De aceea viteză cu care am răspuns m-a mirat și pe mine. Am stat la momentul acela să mă gândesc: Oare ce voi face eu în 5 ani ?!?. Mi-am imaginat casa într-un sat lângă București cu un iaz la marginea curții, ceva copaci și o masă la umbră acolo cu părinți stăm la un pahar de vin. Soția, blondă sau brunetă poate roșcată și o iubire desprinsă din poeziile lui Eminescu, copiii să semene cu ea, e mult mai frumoasă ca mine. Atât pot să visez acum, și… e perfect !!
M-am dus la interviu și am luat postul. Trebuia să mă prezint la noul loc de muncă, salariu bun, totul era pe drumul cel bun. După un an am cunoscut o fată, era așa cum visasem, frumoasă, deja îmi vedeam copii în ochii ei. Ne-am și căsătorit și eram gata să cumpărăm o casă lângă București .. visul devenea realitate, oare pentru prima dată aveam un plan și chiar se îndeplinea? Însă, ca în orice poveste, vine momentul acela, și de data asta momentul acela a fost accidentul, o mașină, un tembel și muzică la maxim, era iarna ceva zăpadă, ceva polei și obișnuița surprindere a edililor capitalei, întradevăr cum de îndrăznește să ningă în mijloc de iarnă, cine a aprobat asta și lor de ce nu li s-a spus, și totuși mașina aia offf,... parcă o văd și acum, și tembelul, și muzica, și poleiul. M-am trezit după câteva zile la spital mă durea tot corpul doar picioarele nu mă dureau în rest simțeam fiecare bucată de carne cum zvâcnește de durere, bine că măcar picioarele nu mă dor, păi cum să doară dacă nu le mai simt, diagnostic paraplegie…e coșmar !!
Următoarele luni au fost groaznice. Din cauza invalidității mele deveneam tot mai rău, m-am certat cu toată lumea, cu părinți și cu nevasta, cu prietenii și chiar cu colegii care încercând să-mi aline și să îmi împărtășească suferința nu făceau decât să mă enerveze și să mă înrăiască, fiecare zi însemnă o ceartă cu nevasta fiecare ceartă alta deznadejde. Până am ajuns să o urasc, am ajuns să mă urăsc, ea a plecat și eu am trântit ușa în urma ei. Am auzit că din cănd în când dar tot mai rar mai sună să afle despre mine. Scurt întreabă ce fac și închidea, într-un final nu a mai sunat, a sunat poștașul cu actele de divorț. Totul sa dus și casa și soția și copii și serviciu și visul… e distrus !!
Acum stau singur pe linoleumul în bucătărie, gândesc cu voce tare: “-Și, Daniel, cum te vezi peste 5 ani !?”. Ce plan mai am? cum să fac planuri, când toate împotrivă-mi sunt. În viață totul se plătește, însă pentru ce am plătit eu ? Că mi-am făcut un plan, c-am îndrăznit să sper, că am văzut aievea, ceva ce a fost un vis, e oare asta un păcat?. Asta-i pedeapasa mea că n-am crezut în vise, pânâ atunci ? Nu, nu poate fi adevărat, încă mai cred, ba chiar mai mult acum știu că în viață trebuie să ai mereu un plan, să ai mereu un vis, să știi ce vrei, să ajuți soarta să te ajute. Să ai un țel, să-l urmărești mereu, să nu renunți, că o să te simți frustrat peste ani. Și pentru toate astea îți dau un aliat,.. e SPERANÞA !!.