poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2665 .



Persuasiune și dorință de comunicare în actul criticii
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [scaevola ]

2012-12-15  |     | 




dr. Ștefan Lucian Mureșanu

Motto: iubesc cu certitudinea că lucrurile întunecate sunt menite / între umbră și suflet, în secret să fie iubite…(Pablo Neruda, “Sonet XXVII”)

Cuvinte cheie: persuasiune, comunicare, critici literari, literat, operă literară, mocirlă


În actul scrierii literare critica ofensează literatul când spusele referitoare la produsul considerat finit, al muncii sale, nu sunt remarci obiective, ci doar referiri gratuite ranchiunoase, maladive. Sunt mulți, din dorința de a-și ascunde complexul, care se apleacă înciudați asupra unei scrieri, a unui modest autor, pentru că față de un literat consacrat tupeul îi este deja retezat de nepregătirea în domeniu, adulmecă, scobește, roade și, după aceea, varsă invective atât la adresa scrierii respective cât și la adresa autorului: E ușor a scrie versuri / Când nimic nu ai a spune, / Înșirând cuvinte goale / Ce din coadă au să sune (Mihai Eminescu, Criticilor mei). Eu, sincer, am văzut prin criticul de artă un îndrumător înțelept, un contemplator cunoscător în domeniu, un suflu deusian, ce își apleacă ademenitor simțul de observație asupra unei creații dorite de a o selecta (amintesc aici blândețea criticului literar, profesorul Marcel Crihană, vocea caldă și îndemnătoare a prof. academician Sabina Ispas, căldura prietenească a criticului literar, prof. Nicolae Georgescu, a scriitoarei Elisabeta Iosif sau privirea blândă a mai tânărului critic literar, prof. Felix Nicolau și mulți alții). Când nu interesează o creație, dovedind-o, de mai mulți critici, mediocră, acea lucrare rămâne neidentificată și, nicidecum, tăvălită în mocirla unuia care, în sfârșit, a dat peste o pradă, a devenit critic literar și a despuiat-o furtunos în public, dezmembrând existența numelui autorului. Nu mi-am propus să dau exemple de astfel de greșeli genetice, autointitulați critici de artă, că i-aș pune într-o situație stânjenitoare, îi las pe ei să se simtă și să se retragă din cinul marilor îndrumători în ale artei.
Studiind, în liniștea bibliotecilor și căutând scopul și interesul existențial al criticului de artă, am constatat că acest grup de literați se împarte în trei facțiuni, identificând: elevații, părtinitorii și complexații.
Criticii elevați sunt aceia care caută și evaluează stilurile, arta, opera și mai puțin autorul creației respective, ținând la statutul de critic literar și nicidecum la acela de istoric literar. Elevatul îi dă valoare scrierii, descoperă și nuanțează finețea creativă prin care scriitorul s-a detașat, în timpul existenței lui, de toate eurile fiindurilor perioadei sale evolutive. Criticul literar elevat este un produs al ideii deusiene care caută echivalentul în creația detașată de teluric. Este căutătorul luminii în lumina ideii autorului, maniera exprimării asupra scrierii respective denotă noblețe, dăruire și particularizare prin exprimare a artei, un inițiat ce potrivește din cuvinte și așează drumul literatului în curentul de exprimare al ideii, al particularității stilului și a clasificării și orientării autorului: Excelența morală este un rezultat al felului în care trăim. Devenim corecți, făcând fapte corecte, devenim temperați comportându-ne temperat și devenim curajoși făcând acte curajoase (Aristotel). Este cel care nu lezează, rănind simțul literatului, ci îl face să înțeleagă, în cazul mediocrității, că drumul lui încă este presărat cu bolovăniș și denivelări asupra cărora trebuie să își îndrepte atenția. Munca literatului mediocru cere înălțare spre lumina celestă, spre Universul luminos al unui studiu aprofundat și, evident, talent. Se poate ca acesta să nu-și poată măsura neputința și lipsa talentului de a crea artă nemuritoare însă criticul elevat o demonstrează tocmai prin faptul că nu i-o citează în niciun mod, îl lasă în simțămintele lui minore fără să-i aducă critici care să-i deranjeze existența. Nu-i perturbă cu nimic dorința profană de a fi, pentru că visele lui sunt atât de nesemnificative încât prin slăbiciunea minții nu se poate înălța cu ideile către universul deusian, al creatorului-om; profanul nu este decât un om-creator, doar atât. Criticul elevat este singurul dintre cei trei gânditori care face o departajare judicioasă a creatorilor dintre care numai unii dintre ei se înalță spre celestul deusian, majoritatea rămânând atrasă de jocul viciilor lumești, teluricul înghesuit al nimicului.
Timpul criticului elevat nu-i permite distribuirea activității sale asupra a ceva ce este nesemnificativ, precum o creație literară mediocră, care nu spune nimic, ci doar vorbe sau vederi, simțul său practic îl face de la prima răsfoire a lucrării să o pună în raftul netrebuinței, doar atât. Valoarea criticului elevat este însuși modul prin care își alege cuvintele în a-și exprima aprecierea față de o creație literară.
Criticii părtinitori sunt cei atașați de interese ale amiciției, simpatiei, pe care o poartă față de autorul lucrării asupra căreia se apleacă să o evalueze. Sunt superlative pornite dintr-un simț al căutărilor excelative ale creației artistice respective, consemnări pozitive, nu putem spune departe de adevăr, ba da, spun adevărul despre acea creație literară însă privirile lor se îndreaptă numai spre ceea ce au ca reper, amiciția. Chiar dacă coexistă o altă lucrare tot atât de valoroasă ca cea pe care aceștia o disecă nu o supun criticii, ci o ascund învăluind-o în mister, ridicând pe treptele fizice ale nemuririi creația artistică a aceluia al cărui interes, pentru criticul părtinitor, este sentimental, moral sau material. Istoria criticii literare ne-a dovedit că în timpul mărginit al fiindului nostru teluric au existat și entități, pierdute, care au dosit valorile în contra existenței altora pe care ei i-au identificat ca valori și i-au declarat prin puterea exprimativă câștigată genii. Nu m-am îndoit niciodată de aprecierile acelor critici însă am constatat subiectivism în marea-i căutare de valori: Lucrul important este acesta: Să fii capabil în orice moment să sacrifici tot ce ai pentru ce ai putea să devii (Charles Dubois). Criticii părtinitori sunt și după cum bate vântul, alăturându-se spațiului social-politic care le guvernează în acel timp al trăirilor existența, interesul lăuntric. Sunt creativi, măgulitori însă subiectivi. La acea dată, a timpului când subiectele de literatură erau impuse de dictatură, criticul literar Ov. Crohmălniceanu se apleca studiului creațiilor acceptate, amintind studii despre Liviu Rebreanu, publicate în anul 1954 și scrieri Despre originalitate, volum publicat un an mai târziu. Lucian Blaga, de exemplu, era pierdut într-o vreme a tulburărilor și lăsat în uitare. Ne-am permite să subliniem faptul că literatul, anume criticul părtinitor, a repetat aceeași greșeală ca a lui Eugen Lovinescu, practica de a socoti scriitorii în cu totul dependenți de programele revistelor la care publicau. În ciuda acestei ipotetice și neajutorate dorințe a criticului nu vine cu interpretări în întregime noi, ci peste tot este citat doar George Călinescu.
Lumea criticii este o lume dificilă cu aură de putere și de disecare nevoită a unor intimități nedezvăluite ale literatului. Îngroapă și dezgroapă entități formative și atâta timp cât creatorul se află în viață este ciuntit și declarat, obiectiv sau subiectiv, neputincios mersului în autocarul artei. În editorialul său din revista Prosaeculum nr.7-8/2010, Mircea Dinutz consemna: Cu câteva luni în urmă, am avut surpriza foarte neplăcută de a-l vedea pe Dan C. Mihăilescu, pe care-l respect, în mod deosebit, pentru dubla sa prestație de critic și istoric literar…, discutând… cartea „Viața unui om singur” de Adrian Marino, aproape fără să vorbească despre carte. A fost un discurs resentimentar, pătimaș, provocat de portretele obstrucționiste transmise posterității de ilustrul cărturar, între care Dan C. Mihăilescu, Eugen Simion, Dan Grigorescu, G. Călinescu… Fără îndoială, A. Marino este deseori nedrept, a îngroșat defectele unora, a mai pus de la el, a mai pierdut câte ceva, dar nu sunt frustrările unui ins oarecare, ci ale unui intelectual cu o statură impresionantă în cultura română, care nu merita un asemenea tratament.
Criticii părtinitori se alătură, nu sistemului, ci individului literat plăcut. Sunt mult prea subiectivi cu laudele și cred, în sinea lor, că lucrul făcut prin critica selectivă pe care o practică este una demnă și obiectivă. Trec cu vederea peste multe dintre creațiile cărora ar trebui să le acorde atenția cuvenită, lăsându-le să zacă în anonimat. Acesta este criticul literar sau de artă părtinitor. Are talent, cunoștințe în domeniul asupra căruia se apleacă să studieze, elevat însă pierdut contemplării selective a operelor literare. Nu îngreunează cu nimic existența creatorului de literatură care nu îl interesează, îl lasă deoparte, neidentificat.
Criticii complexați sunt adunătorii obsedați de obiecții, împiedicați în definirea corectă a sensului de a evalua lucrarea și nicidecum autorul. Sunt pierduții în expresii fără sens, neajutorații cu diplome, pseudointelectualii veștejiți, mărginiți și răi: Numai un prost poate să critice, să condamne și să se plângă – și majoriatea proștilor o fac (Dale Carnegie). Sunt cei care caută nume pe care să le împroaște cu noroi, cu cuvinte căutate în dicționare însă nu pot defini stilul unui literat. În realitate, nu au puterea intelectuală să discearnă, valoarea fiind o marjă a păcatului neputinței lor: Poți să descoperi criticul prost când începe să discute poetul și nu poezia (Ezra Pound). Mulți dintre autorii debutanți se lovesc de astfel de critici, abrutizați de lipsa de talent în crearea unei lucrări literare, fie ea poezie, eseu, nuvelă sau roman. Complexații se afirmă lingând fără încetare blide, scrupuloși în a-și încălța mentorii și a tăvăli în mocirlă literații incomozi. Mă opresc aici cu prezentarea acestui grup de critici de artă, pentru că multe nu aș mai dori să spun despre ei, decât că există și domină prin formalism, distrugând prin toate mijloacele mass-media, pe care le au la îndemână, trunchiul fiindual al unui biet și nevinovat literat Neplăcut la prima vedere de către aceștia, poate chiar și netalentat în ale artei scrisului însă doborât pe nedrept în șanțul adânc al mocirlei din care, de fapt, acești critici complexați se ridică și, din păcate, sunt ascultați: Critica e ușoară, arta e grea (Phillipe Destouches).

București, 07.12.2012

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!